Recomandări de seriale bune pe care le-aș urmări din nou

Mi-am propus să fac din acest articol locul unde poți găsi recomandări de seriale bune. Asta fie din partea mea în conținut, fie de la cititori în comentarii.

Nu o să fie un top cele mai bune seriale pentru că ar trebui să modific ordinea prea des. Pur și simplu nu pot alege un top 10 seriale bune și să spun gata, astea sunt. Ceea ce voi face însă este ca după cel puțin un sezon urmărit să decid dacă aș mai vedea odată serialul acela, iar dacă răspunsul este afirmativ va ajunge și în această listă.

Alături de titlu am decis să scriu și anul în care a apărut serialul, dar și să menționez dacă mai este on air sau s-a încheiat pentru a-ți face o idee câte sezoane are sau dacă mai ai de așteptat episoade noi odată ce decizi să-l vezi.

În paranteză am scris anul în care a apărut serialul și cel în care s-a terminat ca să știi de la început în ce te bagi. Desigur, on air înseamnă că serialul încă nu s-a terminat.

Înainte de a trece la lista propriu zisă, dacă știi seriale bune pe care nu le-am inclus în această listă aștept comentariul tău. Promit că o să încerc recomandările venite de la cititori și să revin cu feedback sau adăugare în listă a serialului dacă este cazul.

Seriale cu mafie

Power

(2014 – on air)

recomandari de seriale power

Power este un serial despre mafie, familie și prietenie. Toate acestea sunt redate prin povestea din jurul lui James Ghost St. Patrick care duce o viață dublă. În una este proprietarul unui club din New York care se adresează elitei orașului, iar în cealaltă este un lord al drogurilor pe nume Ghost.

De ce Ghost? Pentru că în copilărie știa tot timpul cum să dispară fără ca cineva să îl mai găsească decât dacă voia el. Adică fix calitatea de care are nevoie un gangster proprietar de club în orașul care nu doarme niciodată.

Îmi place foarte mult pentru că reușește să te facă să te simți ca și cum ai fi parte din poveste în sensul că știi ce fac celelalte personaje, dar nu și ce gândesc cu adevărat. Lucrul acesta aduce acțiunea mai aproape de realitate și nu prea poți să prevezi ce se va întâmpla în continuare. Așa că va rămâne, probabil, serialul preferat pentru o perioadă lungă.

Iar ca bonus are un soundtrack pur și simplu genial și foarte multe piese au intrat în playlistul imediat după ce le-am auzit la final de episod.

Narcos

(2015 – on air)

recomandari de seriale narcos

Narcos îl are ca personaj principal pe Pablo Escobar. Acesta vrea să devină cel mai mare producător și distribuitor de droguri din lume. Asta în ciuda faptului că agenți FBI se luptă pentru a anihila toate rețelele care aduc droguri în America și că guvernul propriei țări se aliază cu ei.

Mi-a plăcut faptul ca serialul respectă adevărurile istorice și toată povestea asta te face să realizezi că uneori viața chiar bate filmul.  Până la urmă Pablo era un tânăr sărac cu un vis pentru care a făcut tot ce a putut și a reușit să și-l îndeplinească într-un final.

Sunt sigur că și dacă nu ai văzut vreun episod din serial vei asocia numele cu influență, droguri și mafie. Exact despre asta este vorba în serial și vei vedea pe parcursul său cum străzile micului oraș Medellin se transformă într-un imperiu condus de Regele Cocainei.

McMafia

(2018 – on air)

McMafia

Abia am descoperit serialul și am văzut toate cele 8 episoade din primul sezon într-o zi. Acum abia aștept să apară următorul și mi-a plăcut și faptul că povestea s-a termiant frumos, fără lucruri lăsate în suspans aiurea.

Serialul prezintă povestea fiului (Alex Godman) unui fost mafiot rus care încearcă să scape de fantomele trecutului și își construiește o afacere legală în UK. Treaba merge bine, ba chiar are și o logodnică pe nume Rebecca și singurele probleme par să fie doar ale tatălui său care are o relație mult prea apropiată cu alcoolul.

Lucrurile se complică în momentul în care unchiul său, Boris, este asasinat de un rival din trecutul tatălui său. Cum seria de asasinate nu pare să se oprească aici, Alex are de ales între integritatea sa morală sau să își salveze familia plătind prețul de a intra în lumea mafiei.

Mie mi-a plăcut mult primul sezon și abia îl aștept pe al doilea. Mi se pare că scenariul pune foarte bine accentul pe sacrificiile pe care trebuie să le facă Alex ca să-și salveze familia și pe faptul că mafia nu e un loc unde intri și ieși când vrei tu.

Seriale de acțiune

Nikita

(2010 – 2013)

Nikita

O agenție guvernamentală numită Divizia o salvează pe Nikita de la condamnarea la moarte și îi transformă cu totul viața. Ajunge de la droguri și tâlhării să fie unul dintre cei mai buni spioni a-i lumii. 

Situația se schimbă în momentul în care află că Divizia ascunde multe secrete și că nimic nu este ce pare a fi. În acest context, acțiunea serialului se învârte în jurul războiului pe care Nikita îl poartă cu Divizia.

Este un serial bun de acțiune care m-a impresionat. Acesta fiind lansat în 2010 are 4 sezoane și 73 de episoade, iar ca o părere personală, consider că scenariștii n-au încercat deloc să tragă de timp și tot ceea ce s-a întâmplat în cele 4 sezoane a avut logică pentru mine astfel încât chiar am și revăzut serialul de curând.

Deadly Class

(2019 – cancelled)

Deadly Class serial HBO

Am început serialul acesta dintr-o întâmplare căutând ceva de văzut pe HBO Go și încă de la primul episod am știut că trebuie să ajungă în acestă listă pentru că este prea bun ca să nu vi-l recomand.

În primul sezon este prezentată viața unui adolescent care este recrutat într-o școală care pregătește asasini. Pe parcursul episoadelor putem urmări evoluția lui Marcus, adolescentul despre care ziceam, dar și a colegilor săi. Aceștia ajung să creeze mici alianțe și să se confrunte cu fel și fel de situații neprevăzute.

Bineînțeles, vorbim despre o poveste cu adolescenți aici și seriozitatea unei școli de asasini vine în contradicție cu emoțiile acestora. Cu toate astea, studenții trebuie să găsească o cale prin care să-și controleze sentimentele și emoțiile pentru că mediul în care se află vine și cu reguli foarte stricte. O să vă mai spun doar că regulile nu sunt respectate întotdeauna și, în primul sezon, situația se complică atât de tare încât există zeci de finaluri posibile și e imposibil să-ți dai seama ce va urma.

Din păcate, pe cât de mult mi-a plăcut, atât de mult m-a întristat atunci când am aflat că serialul a fost anulat doar după un sezon.

Game of Thrones

(2011- 2019)

recomandare games of thrones daenerys

Legenda spune că nu există persoana care să nu fi văzut până acum Urzeala Tronurilor . Așa că în mod normal nu l-aș fi inclus în lista asta cu recomandări de seriale, dar am prieteni care au rezistat tentației și sper că prin articolul de față să-i conving să urmărească și ei serialul și povestea care s-a creat în jurul lui.

La prima vedere ai putea să-l numești Game Of Porns dacă numeri scenele de nuditate din primul sezon. Îmi pare rău să vă anunț că scenele alea vor apărea din ce în ce mai rar și fix după ce reușesc să îți atragă atenția accentul începe să fie pus mult mai mult pe personaje și pe poveste. Mie asta mi se pare o tehnică de marketing foarte bună și chiar nu m-a deranjat.

Acum urmăresc serialul pentru a vedea evoluția personajelor, tacticile militare și tehnicile de manipulare care sunt folosite pentru a ajunge la tron, dar și luptele care arată din ce în ce mai bine. Aceste lucruri adunate mă fac să-mi doresc ca măcar un sezon să apară și pe ecranele din cinematografe.

La casa de papel – Money Heist

(2017- on air)

La casa de papel

Povestea e simplă dar scenariul devine atât de complicat încât n-am putut să las serialul nici pentru câteva ore. Drept dovadă am văzut primele două sezoane în două zile și îmi place că deși după primul sezon acțiunea e lăsată în pom, la sfârșitul celui de-al doilea totul e decent și nu vei muri așteptând sezonul 3.

Spuneam de acțiune. Ei bine, este vorba despre un domn misterios care își spune El Professor (da, serialul este în Spaniolă, trăiască subtitrarea) și totul se învârte în jurul planului său de a da cel mai mare jaf din istorie. Un jaf pus la punct timp de 5 luni alături de o echipă atent selectată.

Pe parcursul episoadelor putem vedea cum a reușit să fie aproape tot timpul cu un pas înaintea poliției, dar și micile erori din plan care apar din cauza neînțelegerii dintre membri echipei sau a ostatecilor care vor să facă pe eroii.

M-am îndrăgostit până și de melodia din intro (My life is going on) pe care trebuie să o ascultați. De găsit e ușor, La casa de papel pe YouTube și e prima.

Person of Interest

(2011-2016)

Person of Interest in lista de seriale bune

Person of Interest, sau în alte cuvinte povestea unui programator care reușește să creeze un program cu inteligență artificială care este capabil să detecteze accidente și atentate teroriste înainte ca acestea să aibă loc.

Deși guvernul folosește programul doar pentru prevenirea atentatelor teroriste, Harold Finch îl recrutează pe John Reese să lupte alături de el pentru a-i salva și pe ceilalți. Pe cei pe care guvernul îi ignoră pe motiv că nu atentează la siguranța națională.

Fără a da spoilere voi spune doar că pe parcurs lucrurile se complică deoarece mai multe organizații încearcă să fure parolele de acces pentru această entitate artificială și, pe lângă misiunile de a salva oamenii, Harold și John trebuie să-și apere aliatul virtual.

Seriale SF

Westworld

(2016- on air)

westworld

Aventura mea cu serialul e puțin cam încâlcită pentru că prima dată când am încercat să văd un episod n-am înțeles nimic și am zis că nu e de mine. Fără a da spoilere, ceea ce n-am înțeles eu era că Westworld e un spațiu creat de oameni pentru distracție și personajele găsite în această simulare sunt, de fapt, roboți care arată exact ca oamenii, dar datorită inteligenței artificiale foarte bine dezvoltate jucătorii nu vor observa nici o diferență între ei și oameni.

De ce ar vrea cineva să intre în joc? Ei bine, e un loc unde poți face ce vrei fără să fii pedepsit. Ba chiar mai mult, roboții se pot bate între ei și simula foarte bine comportamentul uman, dar codul cu care au fost programați nu le permite să rănească oameni în vreun fel. Dacă asta se va schimba rămâne de văzut.

Este cu siguranță un serial inteligent cu o poveste încurcată și episoade care te țin în suspans.

*Westworld e disponibil pe HBO GO.

Altered Carbon

(2018- on air)

altered carbon serial

Dacă ai văzut Westworld cu siguranță îți va plăcea și Altered Carbon.

Totul se întâmplă într-un viitor unde conștiința și memoria umană poate fi stocată pe un cip și transferată dintr-un corp în altul. În centrul acțiunii se află Takeshi Kovacs, un deținut adus într-un corp nou de un miliardar ca să afle cine l-a omorât.

Pe parcursul serialului scenariul devine din ce în ce mai complicat și Takeshi se regăsește cu sora sa, Reileen, doar ca să afle că nimic nu e ce pare a fi și că a fost mințit în trecut.

Mie îmi place foarte mult pentru că deși pare puțin telenovelă toată povestea asta cu sora. Scenariul e făcut în așa fel încât să nu lungească inutil momentele de tensiune și este destul de alert încât să te facă să vrei să vezi episod după episod până uiți că e trecut de mult de miezul nopții și realizezi că în două ore trebuie să te trezești ca să mergi la job.

The 100

(2014 – on air)

The 100

În urma unei catastrofe care a omorât aproape toți locuitorii planetei, un grup de supraviețuitori și-a găsit refugiul pe o navă în spațiu.

Cum resursele erau foarte limitate și închisoarea navei a ajuns la limita maximă, aceștia s-au gândit să trimită deținuții pe pământ să vadă dacă vor supraviețui sau nu. Cum era de așteptat, atmosfera planetei se stabilizase și cei care au ajuns pe pământ au început să dezvolte arme și adăposturi. 

Dacă mai sunt și alți supraviețuitori pe planetă sau dacă cei din spațiu vor veni și ei urmează să aflați de îndată ce vedeți primele episoade.

Killjoys

(2015-2019)

killjoys dutch jaqobis

În centrul acțiunii se află Dutch, Johnny Jaqobis și D’avin Jaqobis, un trio de vânători de recompense care se trezesc într-un război interplanetar. Când am văzut posterul am luat decizia să mă uit la serial pentru că semăna destul de mult cu Star Wars, dar nu a fost chiar așa, fapt ce nu m-a deranjat deloc, ba chiar am avut o surpriză plăcută să văd că e diferit. Am fost indus în eroare că este vorba despre nave spatiale, etc. dar luptele nu se dau între acestea.

Pe lângă cei trei vânători de recompense o întâlnim pe Lucy, inteligența artificială de pe nava lui Jhonny cu care acesta împarte o legătură specială și care îi scoate adesea pe aceștia din belele.

Din punctul meu de vedere este un serial complet cu un scenariu foarte bun deoarece pentru mine a creat echilibrul perfect dintre storytelling și acțiunea propriu zisă. Motivul pentru care scriu abia acum despre el este că am așteptat sezonul 5 ca să văd cum evoluează acțiunea până la capăt și pot spune că urmărește evoluția multora dintre personajele principale și secundare, dar și trăirile lor personale, fapt ce le conturează un trecut bine definit pentru a crea apropierea de spectatori.

Black Mirror

(2011- on air)

black mirror recomandare

Patru sezoane, 18 episoade și 2 zile. Așa am început să urmăresc Black Mirror și pot spune că este unul dintre cele mai bune seriale din ultimii ani pe care le-am văzut.

Nu știu de ce am descoperit serialul ăsta atât de târziu, dar majoritatea scenariilor din episoade mi se par mult prea realiste încât să nu te îngrijorezi puțin atunci când vezi ce s-ar putea întâmpla.

Episodul meu preferat a fost Hang the DJ care spune povestea dusă la extrem a unei aplicații de dating. Aici nu mai alegi tu de cine îți place sau nu, ci aplicația îți spune cu cine să ieși și pe ce perioadă. Dacă totul merge bine te vei trezi după câțiva ani cu un perfect match și cu mesajul că trebuie să îți petreci toată viața cu persoana respectivă. Nu știu despre voi, dar eu nu știu nici ce o să fac diseară și gândul că o aplicație ar decide asta pentru mine mă cam sperie puțin.

Multe nu prea ar mai fi de zis despre Black Mirror. Poate doar faptul că fiecare episod vine cu scenariu propriu și nu contează dacă nu le vezi în ordine. Punctul comun este faptul că serialul încearcă să arate cum ar arăta lumea dacă tehnologia ne-ar scăpa de sub control.

Seriale de comedie

How I Met Your Mother

(2005 – 2014)

How I Met Your Mother - seriale bune

How I Met Your Mother este genul acela de serial de comedie din care poți să vezi câte un episod după fiecare zi de muncă, dar nu exclude nici posibilitatea unui maraton intens în câteva weekenduri adunate.

Are 9 sezoane și aproximativ 24 de episoade care durează 20 de minute. Asta înseamnă că îți va lua fix 72 de ore să vezi toate episoadele și să afli cum a cunoscut-o Ted Mosby pe soția lui.

În general, fiecare episod se rezumă la o poveste amuzantă din călătoria lui Ted prin viață alături de prietenii săi. Aproape că nici nu mai contează cum și-a cunoscut Ted soția și ca să vă spun sincer, pe parcursul serialului nici nu m-am mai gândit la partea aceasta poveștii și am savurat fiecare episod în parte cu multe râsete.

Shameless

(2011 – on air)

recomandari de seriale shameless

Am dat de serialul acesta cu o săptămână înainte să înceapă sesiunea din anul 2 de facultate. Încă nu știu dacă a fost o combinație așa de bună, dar cu toate astea am trecut cu bine de sesiune și am avut apoi destul timp în care să recuperez orele de somn pierdute.

Ideea serialului pornește de la o familie disfuncțională unde mama este plecată, iar cei șase copii trebuie să supraviețuiască sub același acoperiș cu tatăl care este alcoolic și alege să dea toți banii pe care îi are pe băutură. Asta când nu vinde ceva de prin casă ca să-și cumpere de băut. Pentru început, Fiona Gallagher (fiica cea mare) trebuie să aibă grijă de sora și frații ei mai mici, dar apoi rolurile se diversifică.

E o combinație genială între comedie și dramă și îmi place că după 7 sezoane nu simt că ar fi lungit povestea fără sens cum se întâmplă în cazul altor seriale (care probabil or să apară într-o listă de seriale pe care le-am început și n-am reușit să le termin). Ai ocazia să vezi evoluția personajelor care este făcută într-un mod uneori prea realist încât te pune pe gânduri și realizezi că în lume există multe familii de genul. Dar cu toate astea, dacă nu stai să overthink prea mult, vei râde în hohote la anumite scene și întâmplări din serial.

Californication

(2007-2014)

californication

Este un serial care are scris pe el summer vibes, dar care poate fi încadrat cu ușurință în categoria comedie dramă. Toată povestea se învârte în jurul lui Hank Moody, un scriitor celebru a cărei carte ajunge pe ecranele cinematografelor și urăște modul în care a fost adaptată de regizor.

În timp ce lucrează la al doilea roman trebuie să reziste tentației de a ajunge în dormitorul fanelor, dar să nu le ia nici acasă pentru că acolo îl așteaptă o fiică adolescentă și o soție care s-a cam săturat de stilul lui de viață.

Mai multe nu prea ar fi de spus decât faptul că dacă ar fi să aleg câteva seriale pe care să le revăd, Californication ar fi cu siguranță unul dintre ele.

Younger

(2015 – on air)

younger recomandare

Te-ai gândit vreodată cum ar arăta viața ta dacă pe la 40 de ani te-ai decide că vrei s-o iei de la capăt, să-ți dai demisia și să te duci la un interviu unde să spui că ai 26 de ani (asta așa, în glumă)?

Ei bine, Liza spune da provocării și gluma devine atât de reală încât ajunge în punctul în care nu mai poate da înapoi. Se trezește cu un job entry level unde vrea să avanseze și să conducă propria ei editură, își face profil de Instagram ca să între în rândul tinerilor și își mai găsește și iubit de vârsta ei, noua vârstă.

Afacerea

(2013 – )

afacerea serial recomandare

El Negocio (Afacerea) urmărește povestea lui Karin, o damă de companie, care decide să aplice tehnici de marketing pentru a atrage clienți noi și a câștiga mai mulți bani. Planul ei merge mai bine decât se așteaptă și reușește, alături de două prietene (Magali și Luna), să facă din asta o afacere în toată regula.

De fapt, planul merge atât de bine încât la un moment dat, Karin, decide că vrea să părăsească industria și să pornească alte afaceri, 100% legale. Dacă va reuși sau nu veți vedea în serial.

Entourage

(2004-2011)

Entourage Vincent Chase

Pe parcursul celor 8 sezoane am observat cum Vincent Chase trece prin toate stările prin care mă așteptam ca un actor o facă, dar și mai important este faptul că această evoluție a personajelor nu se oprește la el. Toate personajele, de la prietenii săi, la manager sau la cele secundare, au parte de o evoluție într-un sens sau altul.

Aceste evoluții mi se par unele naturale și deloc exagerate. Se vede că regizorul nu s-a grăbit și a vrut ca acțiunea să fie cât mai aproape de realitate. Pe parcursul episoadelor chiar m-am atașat de personaje și la un moment dat aveam impresia că mă uit la un reality show, nu la un serial. 

Prin urmare, pot spune că este un bun serial de comedie și nu mă așteptam ca o recomandare de pe TvTime să se transforme într-un show televizat pe care să-l îndrăgesc așa de mult.

Prin 2015 Entourage se întoarce pe ecrane cu un film care, în opinia mea, strica puțin din ceea ce a lăsat serialul în urmă și cred că era mai bine să nu-l fi văzut. 

Seriale crimă și dramă

White Collar

(2009-2014)

white collar

Povestea începe cu arestarea lui Neal Caffrey și decizia luată de Peter Burke de a-l lăsa în libertate în schimbul informațiilor pe care le are despre lumea escrocilor și a abilităților sale de care cei de la FBI vor să profite.

Neal Caffrey, devenit informator pentru FBI, trebuie să găsească un echilibru între viața de miliardar pe care o ducea înainte și bugetul de câteva mii de dolari pe lună pe care îl primește acum. Iar cum situația nu era destul de complicată, acesta trebuie să afle dacă motivul pentru care a fost arestat este fosta sa iubită și o întrebare directă iese din discuție pentru că aceasta nu este de găsit pe nicăieri.

Toate astea în timp ce la glezna sa stă, nu foarte confortabil, un aparat de monitorizare a locației.

Leverage

(2008-2012)

leverage

Serialul are ca scenariu o poveste de genul Robin Hood și totul pornește în momentul în care Nathan Ford decide să părăsească firma de asigurări la care lucrează și să facă o echipă alături de oamenii pe care i-a urmărit mulți ani pentru diferite infracțiuni.

Personalitățile membrilor sunt la poli opuși și pe parcursul episoadelor, pe lângă firul principal care urmărește echilibrarea balanței între cei bogați și cei săraci, vei vedea și cum aceștia evoluează împreună și devin o echipă.

The rich and powerful, they take what they want. We steal it back for you. Sometimes bad guys make the best good guys. We provide… „leverage”.

Rusia nu a fost deloc încântată de existența acestui serial și chiar și acum, la atât timp după accident neagă că ar fi fost din vina lor și vor să facă un alt serial în care să explice cum au decurs cu adevărat lucrurile în viziunea comuniștilor.

Breaking Bad

(2008-2013)

breaking bad

Walter White, jucat de Bryan Cranston,  duce o viață simplă de profesor de chimie într-un liceu până este diagnosticat cu cancer. Cum asigurarea medicală nu acoperă tratamentul, trebuie să găsească rapid o soluție pentru a plăti facturile de la spital și să nu-și lase familia cu datorii în cazul în care acesta nu va avea efectul dorit.

Încercând să facă bani se pune pe gătit metamfetamină alături de Jesse Pinkman, un student de-al lui. Lucrurile se complică și situația ajunge foarte repede la un nivel de la care nu se mai poate întoarce și singura soluție este să rămână în joc și să fie printre cei mai buni. În caz contrar și fără mulți bani dați ca să cumpere tăcerea multor oameni riscă să fie prins si tot ce a făcut până atunci pentru familia sa ar fi fost degeaba.

Mie mi-a plăcut foarte mult cum scenariul urmărește evoluția lui Walter White de la un mic dealer de metamfetamină până la unul dintre cei mai căutați criminali. De asemenea, și relația dintre Walter și Jesse este una foarte interesantă care are multe momente de cumpănă și veți avea parte de multe surprize până la final.

Acest serial a câștigat 2 premii Golden Globe, 2 premii Emmy, o nominalizare SAG așa că zic că merită să-i dați o șansă chiar dacă nu este chiar genul vostru.

Dexter

(2006-2013)

Dexter

În timpul zilei, Dexter, se ocupă cu studierea petelor de sânge în cadrul poliției din Miami, dar o dată ce se lasă noaptea totul se schimbă. Acesta se transformă din cel mai simpatic tip de la muncă într-un criminal în serie care e pregătit să treacă peste orice limite ca să-i pedepsească pe criminalii care au scăpat din cauza sistemului sau a lipsei de probe.

Nevoia sa de a ucide vine în urma unei traume suferite și este ajutat de tatăl său să canalizeze aceste porniri. La început reușește să își stăpânească setea de a ucide cu animale, dar când acest lucru nu mai este de ajuns e orientează criminali.

A fost un serial interesant care a adus pe micile ecrane o poveste foarte bună despre cum poți duce o viață dublă. Pe deoparte se află cariera sa de criminalist, iar pe de cealaltă parte de criminal în serie.

Criminal Minds

(2005 – on air)

Criminal Minds tv show

O brigadă specială din cadrul FBI specializată în analiza comportamentală și în realizarea pofilelor criminalilor se luptă pentru a-i trimite pe cei mai mari criminali în serie după gratii.

Cum nici un serial care a ajuns la atât de multe sezoane (14) nu poate să urmărească un singur fir narativ, avem parte și de poveștile personale ale agenților, dar vedem și cum se schimbă dinamica echipei atunci când componența sa este modificată sau unul dintre membri are o problemă personală

Dacă ești pasionat de serialele cu criminali cu siguranță nu vei vrea să-l ratezi pe acesta.

Grimm

(2011 – 2017)

Grimm serial actiune

Este un serial despre un detectiv de la omucideri care descoperă că este descendentul unor vânători care se ocupau cu prinderea forțelor supranaturale.

Primul sezon se concentrează pe evoluția lui Nick Burkhardt și îmi place că este o evoluție naturală, nu trasă de păr pentru a trece cât mai repede la acțiune. Acum nu înțelegeți greșit, e destul de multă acțiune în primul sezon, dar Nick este foarte stângaci și adesea te întrebi cum scapă cu viață.

Pe măsură ce înaintăm spre final, adică sezonul 6, acesta învață tot mai multe și devine un adversar de temut pentru forțele răului care n-au apucat să termine cu el când au avut ocazia.

The Mentalist

(2008 – 2015)

The Mentalist Patrick Jane

Patrick Jane se alătură CBI-ului (un fel de FBI, dar în California) pentru a-și răzbuna familia și a-l prinde pe Red John, un ucigaș în serie care a ucis familia lui Patrick în urma unei emisiuni de mentalism difuzate la TV în care a fost provocat de Patrick să facă asta. 

Mi-a plăcut foarte mult pentru că este plin de intrigă, vorbește despre psihologie și urmărește poveștile fiecărui personaj. Este un serial complet pe care n-ai cum să nu-l apreciezi.

Lie to me

(2009-2011)

lie to me

Consider că Lie to me este un serial destul de puțin mediatizat în România și că merită o vizibilitate mai bună pentru că scenariul bine gândit și episoadele scurte îi dă o dinamică perfectă pentru a fi vizionat chiar și în zilele când vii stresat de la muncă și vrei să mai stai puțin în pat înainte să adormi.

În acest serial este vorba despre Cal Lightman și cei trei asociați ai săi care se folosesc de micro-expresiile faciale și alte trucuri psihologice pentru a citi oameni și a detecta momentele în care aceștia mint. Cu aceste puteri care par aproape supranaturale, cei patru își extind afacerea până ajung să ofere consultanță FBI-ului și încearcă să scoată adevărul de la criminali foarte periculoși.

Ar mai fi de spus faptul că unul dintre asociații lui Cal nu poate să mintă și spune tot timpul doar adevărul. Dacă asta nu vi se pare o problemă imaginați-vă cum ar reacționa noua colegă când în loc de bună cineva îi spune că vrea să se culce cu ea.

House M.D.

(2004 – 2012)

Gregory House

Dacă ești pasionat de mistere medicale cu siguranță ai auzit de Gregory House. În opinia mea este cel mai bun serial medical, dar cu mențiunea că nu pot spune dacă bolile și cazurile pe care le tratează sunt sau nu reale. 

Gregory este prezentat ca fiind mai bun diagnostician din lume și, alături de echipa sa, reușește să depisteze boli sau afecțiuni pe care alți doctori nu reușesc să le vadă. Motivul pentru care reușește să rezolve atâtea cazuri este că se ghidează după deviza everybody lies – toată lumea minte – și tratează simptomele, nu ceea ce spun pacienții. 

Dacă l-ai caracteriza pe Gregory House ai putea spune că este un ticălos malefic lipsit de scrupule, lucru care se poate datora și faptului că din cauza unei operații la picior jumătate din mușchiul său a fost afectat și durerile l-au făcut dependent de Vicodin.

Seriale mister thriller

Tell Me a Story

(2018 – )

Tell Me a Story

Cu titlul în română Spune-mi o poveste, serialul este un thriller psihologic care transformă basmele copilăriei în povești moderne întortocheate și pline de mister. 

Printre poveștile reinterpretate de acest serial se numără Scufița Roșie, Cei trei purceluși, Hansel și Gretel, Frumoasa adormită și Cenușăreasa. Fiecare sezon are propriile basme în jurul cărora este construit și trebuie să fii atent la firul narativ deoarece vei descoperi foarte multe lucruri interesante.

Cine joacă în Tell Me a Story: Danielle Campbell, James Wolk, Billy Magnussen, Dania Ramirez, Sam Jaeger.

Seriale cu super eroi

The Punisher

(2017 – 2019)

The Punisher

The Punisher este un serial de acțiune pe care îl putem încadra și în categoria de seriale cu super eroi deoarece face parte din universul Marvel, dar personajul principal nu are super puteri așa cum te-ai fi așteptat.

În centrul acțiunii se află Frank Castle, un fost soldat a cărui familie este ucisă. Eveniment în urma căruia se transformă în The Punisher, un justițiar pentru care a face dreptate este scopul suprem și pare că nimic nu-l poate opri pentru a-l atinge.

Ceea ce face serialul diferit este faptul că, pentru The Punisher, nu se aplică regula no killing pe care majoritatea super eroilor o au. Pe parcursul celor 3 sezoane vei vedea, atât evoluția lui Frank Castle, dar și cum își elimină țintele.

Este un serial pe care ți-l recomand și pe care eu deja l-am văzut de două ori și cu siguranță îl voi revedea peste câțiva ani.

Arrow și The Flash

(2012 – )

Arrow și The Flash

Am ales să adaug aceste seriale împreună deoarece adesea avem parte de episoade de tip crossover în care acțiunea se petrece în colaborare. De asemenea, și părerea mea despre acestea este aceeași și voi detalia mai jos.

Sunt într-o relație de love/hate cu aceste două seriale și nu știam exact dacă să le includ în listă sau nu, dar ținând cont de faptul că primele două-trei sezoane mi-au plăcut foarte mult și-au făcut loc și ele loc în lista aceasta de recomandări de seriale.

Arrow spune povestea lui Oliver Queen care, după o absență de 5 ani, timp în care a fost pe o insulă pustie, se întoarce în Star City sub masca lui Green Arrow pentru a apăra orașul de infractori. 

The Flash spune povestea celui mai rapid om de pe pământ, dar între noi fie vorba, la fiecare 10 episoade apare alt speedster mai rapid decât el așa că nu știu ce să spun despre asta.

Pe partea de science fiction ambele seriale stau bine și îmbină cumva realitatea cu imaginarul, dar, spre exemplu, acest lucru mi s-a părut mult mai natural în The Flash, dar pentru Arrow mi-ar fi plăcut ca acțiunea să rămână mai mult în realitate, fără eroi cu superputeri imposibil de explicat.

Sunt două seriale tv care merită vizionate, dar de la care nu trebuie să te aștepți la cine știe ce.

Seriale românești

Singurul serial românesc pe care l-am urmărit este Umbre și voi reveni în cel mai scurt timp și cu o părere despre acesta pentru a-l include cum se cuvine în listă.

Seriale documentare

Cernobyl

(2019 – 2019)

cernobyl recomandare

Este o producție originală HBO cu un rating IMDb în momentul actual de 9.5 care a devenit virală în social media o dată ce a apărut pe platformă. Aceasta prezintă șirul evenimentelor dezastrului nuclear din aprilie 1986 care au dus la tragicul accident nuclear de la Cernobyl. Accident care s-a demonstrat mai târziu că ar fi fost cauzat de incompetența angajaților care trebuiau să conducă un test de siguranță la unul dintre reactoare. 

Tragedia a fost amplificată de faptul că la momentul zero explozia a fost infirmată de cei de la Cernobyl și intervenția pompierilor a fost pentru un incendiu normal, adică nu cu echipamentele de protecție de care aveau nevoie în cazul unei explozii nucleare. Dar mai multe despre acest lucru și tot ce s-a întâmplat, dar și de ce, pe o rază de mii de KM, zona din jurul reactorului nu mai poate fi locuită veți afla din acest serial-documentar.

Seriale bune pe Netflix

Mai jos am făcut o listă cu serialele pe care le-am văzut deja și sunt disponibile online pe Netflix. Acestea au mai apărut de-a lungul articolului, dar am zis să le reiau pentru cei care au acces doar pe această platformă și caută filme și seriale de văzut. Așadar, dacă vrei seriale de neratat pe Netflix, citește lista de mai jos.

  • Narcos;
  • La casa de papel;
  • Altered Carbon;
  • Black Mirror;
  • Breaking Bad;
  • The Punisher.

Recomandări de seriale pe HBO

La fel ca în cazul de mai sus, am creat și o listă cu seriale care merită văzute pe HBO pentru cei care au abonament aici sau îl primesc gratuit în oferta operatorului de cablu.

  • Game of Thrones;
  • Westworld;
  • Afacerea;
  • Dexter;
  • Tell Me a Story;
  • Cernobyl.

Top cele mai bune seriale văzute

De-a lungul timpului am văzut o mulțime de filme și seriale, dar nu toate m-au impresionat atât de mult încât să vreau să le vizionez încă o dată și apoi încă de câteva ori. Cu toate astea, după mii de episoade am reușit să fac un top seriale pe care le-aș revedea. Lista va avea doar 10 seriale pe care le voi schimba pe măsură ce văd ceva mai bun.

  • The Punisher;
  • Westworld;
  • Narcos;
  • Black Mirror;
  • Breaking Bad;
  • Community;
  • House of Cards;
  • Power;
  • Person of Interest;
  • Dexter.

Cam asta e lista mea cu recomandări de seriale până acum.
Tu ce serial ai văzut în ultimul timp care să te impresioneze?

P.S. dacă ai ajuns cu serialele la zi ai putea încerca să citești și lista cu filme bune de văzut.

În loc de încheiere am o curiozitate. Că tot am vorbit o grămadă despre seriale bune, tu ce alegi, Netflix sau HBO pentru a urmări filme și seriale online?

Scriu despre lucruri care îmi atrag atenția, locuri prin care merg, festivaluri și uneori îmi mai dau cu părerea despre ce se întâmplă pe internet. În timpul liber mă uit la filme, seriale și nu ratez vreo ocazie de a cunoaște oameni sau de a merge la un concert bun.

42 de comentarii la „Recomandări de seriale bune pe care le-aș urmări din nou”

  1. Nu am văzut îl lista ta,unul dintre serialele care “mi-a zăpăcit creierul”: Black List (Netflix). Dacă nu l-ai văzut,ti-l recomand, pe mine m-a cucerit

    Iar ca și platforma de filme, am ales sa fac abonament la ambele Netflix si HBO

    Răspunde
  2. RiverDale , un serial super beton. E un spinn-off dupa BeverlyHill 9012XX, chiar este un actor care a jucat in ambele seriale cu adolescenti, intriga, dragoste, mister, SF, suspans, mafie, crime, are de toate…din 2017 pana in 2023..si inca nu s-a incheiat Merita vazut !

    Răspunde
  3. Nu vreau sa spun ca LEVERAGE este cel mai bun serial pe care l-am vazut, dar eu sunt fan CHRISTIAN KANE si m-am bucurat cand DIVA a transmis serialul facut in Filipine , „Almost Paradise”, cu Christian in rol principal; intrebarea mea este daca ai auzit cumva ca vreun post romanesc sa aiba de gand sa transmita si partea a 2-a de la Leverage – Leverage Redemption; in USA se lanseaza in 9 iulie.
    Multumesc anticipat pt informatie

    Răspunde
    • Hei, inca nu am auzit nimic, dar daca aud ceva revin si las un comentariu aici.
      Not related, dar Diva va da cate 4 episoade din The Mentalist incepand cu 5 iulie, de la ora de la 21:00 in caz ca te-ai uita si la acesta 😀

      Răspunde
  4. Aj omis foarte multe seriale bune , care chiar nu au cum să fie uitate de cineva pasionat și care mai are pretenția să facă recomandări.

    Răspunde
    • După cum spuneam în articol și în alte comentarii, adaug tot timpul serialele pe care le-am văzut și care mi-au plăcut. Am o listă lungă de seriale pe care trebuie să le adaug în articol, dar și multe de văzut.

      Mi-ar fi fost mai util comentariul tău dacă mi-ai fi lăsat și câteva seriale pe care te așteptai să le găsești în articol.

      Zi faină!

      Răspunde
  5. Spartacus numarul 1, nu ai cum sa uiti de el, Prison break – legendar, un serial de comedie si actiune Chuck. Super actiune Into the badlands cu Daniel Wu super actiune. S.W.A.T. alt serial bun cu Shemar Moore, Graceland. Super eroi: Flash, Daredevil, The Punisher. Ai omis multe seriale care sunt mult peste unele din care le-ai recomandat. Nu ai cum sa uiti de Prison break, este epic si Spartacus.

    Răspunde
    • Salut, multumesc pentru recomandari. Nu am uitat/omis sa adaug serialele in lista. Lista de seriale este facuta doar cu cele pe care le-am vazut. Intre timp am apucat sa vad Prison Break, The Punisher si Chuck pe care deja le-am notat pentru a le adauga in articol. In ceea ce priveste celelalte seriale recomandate de tine, de indata ce ajung la zi cu alte seriale incepute le voi incerca.

      Răspunde
  6. See, Suits, Sense 8, The Night Of, si foarte buna selectia, cam aceleasi gusturi ca si mine. Mai sunt altele dar in principiu astea sunt baza.

    Răspunde
  7. Peaky Blinders este cu siguranta un serial captivant si de vazut. La fel si The Blacklist. astea doua le-as mai adauga in lista ta. poate si Lucifer, asta depinde doar de urmatorul sezon fiindca netflix a cam stricat serialul. bafta!

    Răspunde
  8. Blacklist, Blindspot, Good Wife, Allegiance, CSI Cyber, Elementary, Grimm, Forever, Person of interest, Angel, Madam secretar si Enemy Within sunt seriale foarte misto.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.