Poveste despre Skyrun in 5 acte

Actul intai.

Mai era vreo saptamana pana la SkyRun si cei de la Smart Atletic s-au gandit sa invite bloggeri sa urce cele 34 de etaje. Cum pe mine m-au convins si sportul facea parte din planurile mele de anul asta am zis de ce nu? Ah, am uitat sa mentionez ca a fost o saptamana in care am ajuns acasa numai pe la 22-23 si nu am apucat sa fac nici un fel de antrenament pentru concurs, dar mi-am zis ca o sa fie ceva distractiv si mi-am propus doar sa reusesc sa urc cele 34 de etaje, nu mai conta timpul.

In ziua de dinainte de concurs vorbeam cu Cosmin despre ce o sa facem si mi-a zis sa stau linistit ca nici el nu s-a antrenat sau ceva de genul. Deja stiam ca noi, bloggeri, o sa ne distram foarte mult, mai ales daca avem startul in acelasi timp.

Actul doi.

Sambata, 23 ianuarie, ziua concursului. Am ajuns la SkyTower si am vazut o multime de oameni pregatiti sa alerge pe scarile alea. Erau imbracati de sport, se incalzeau si pareau ca au foarte multa energie. M-am calmat cand a venit Gabriela la mine si m-a intrebat ce timp mi-am propus sa scot, i-am zis ca nu stiu si mi-a spus ca ea si-a propus 15 minute. Am intrebat-o 15 minute pana la ce etaj?

Am mai stat de vorba pe acolo, au venit si bloggeri de la Kooperativa 2.0 si ne-am dat seama ca toti incepem cam in acelasi timp. It was going to be fun. Andra a spus ca nu conteaza ce timp o sa scoata atata timp cat ma intrece pe mine, asta desi ea incepea cu vreo 40-60 secunde dupa mine. Sorin deja alergase si ne incuraja ca e usor. Usor, usor, dar nu ne-ai spus ca devine mai usor daca esti si obisnuit cu asta.

Actul trei – inceputul aventurii. 

Ne-am aliniat la start, SkyRun era gata sa inceapa. Am avut norocul sau ghinionul sa incep in acelasi timp cu cineva care parea ca s-a mai intalnit cu sportul la viata lui. Ba chiar avea si un GoPro pe cap. Eh, mi-am zis eu ca nu e asa greu sa urc scarile alea si mi-am propus sa ma tin dupa el. Credeti ca am reusit? No way! dupa vreo 10 etaje deja nu mai stiam ce-i cu mine si cine m-a pus sa ma inscriu eu la alergat pe scari. Am lasat-o mai usor si pana pe la etajul 17 inca mai eram in viata. La un moment dat m-a depasit si unul dintre cei care plecasera cu 20 de secunde dupa mine, dar nici el nu  parea sa o duca mai bine. L-am ajuns din urma si am mers asa pana aproape de linia de finish.

Actul patru.

Trebuia un act separat pentru povestea asta. Am ajuns la etajul 20 si nu mai stiam pe ce planeta sunt, macar aveam companie si vedeam ca cineva merge cu aceasi viteza ca mine si ca din spate nu mai venea nimeni, asta m-a incurajat. Pana la etajul 30 nu stiu  cum am ajuns ca nici n-am mai vazut numerele pe pereti. Voluntarii care ne asteptau la fiecare etaj ca sa vada daca mai traim (cred) ne incurajau si ne spuneau ca mai e putin, mi-au facut si cateva poze, astept sa le primesc sa vad daca eram aproape mort sau mort-mort. Pe la 31 inventasem deja niste injuraturi noi (nici nu stiu daca erau in romana) si le recitam in gand ca pe o poezie. Etajul 33, mai era asa de putin!

Actul cinci.

33, 34 si am trecut linia de finish. Credeti ca am mai stat in picioare? Again, no way! Am gasit un loc care parea mai moale pe podea si m-am asezat acolo. Cosmin era programat sa inceapa cu vreo 80 de numere inaintea mea, asa ca deja se odihnise si il vedeam cum se plimba pe acolo. Dupa un minut au ajuns si Andra cu Bianca. Andra a ales sa faca acelasi lucru ca mine, si-a gasit un loc mai moale pe podea si a stat acolo. Eu nu prea mai vorbeam, ma gandeam cine m-a pus sa alerg eu atatea scari. Dar tot i-am zis ajungi inaintea mea, eh? Apoi am tacut iar, Cristi, Bianca si Cosmin se plimbau pe langa noi si incercau sa ne spuna ca ar trebui sa ne ridicam de acolo si sa ne plimbam ca sa ne revenim. Ne-am ridicat dupa cateva minute ca sa mergem la poze. Ai vazut tu blogger sa fuga de poze?

Era sa uit, cand am ajuns acasa si am vazut ca am de urcat patru etaje m-am gandit ca si scara blocului e un loc bun de dormit. Desi era cald, mi-am facut curaj si am urcat si scarile alea pana la urma.

Si cu asta inchei povestea despre SkyRun 2016. Desi pe la etajul 31 inventam cuvinte noi si dupa linia de finish stateam frumos pe jos si admiram peretele si tavanul sunt hotarat sa particip si anul viitor. Acum am scos un timp de 7 minute si 22 secunde, data viitoare imi propun sa termin cursa undeva pe la 6 minute.

Cat despre alergatul cu bloggeri, pot sa spun ca e distractiv si m-as mai baga la concursuri cu ei.

Scriu despre lucruri care îmi atrag atenția, locuri prin care merg, festivaluri și uneori îmi mai dau cu părerea despre ce se întâmplă pe internet. În timpul liber mă uit la filme, seriale și nu ratez vreo ocazie de a cunoaște oameni sau de a merge la un concert bun.

5 comentarii la „Poveste despre Skyrun in 5 acte”

Lasă un comentariu
  1. Haha. Buna asta: ai vazut blogger care sa refuze poza?
    Eu am reusit de am scos un jurnal din furtuna din capul meu, dar am scos injuraturile 🙂

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.