Internship-ul neplătit ar trebui să dispară

Internship-ul neplătit sau cum să convingi studenții să lucreze câteva luni fără salariu. Nu e un secret că la angajare se cere experiență și că de cele mai multe ori ești nevoit să accepți internship-uri neplătite pentru a o acumula. Dar până când?

Câte internship-uri să faci pentru experiență? Unul nu e de ajuns?

Întotdeauna am considerat că vezi care e treaba cu un domeniu încă din primele săptămâni și poți să decizi dacă e de tine sau nu. La fel e și cu angajatorul, se prinde repede dacă te ridici la standardele lui sau nu. Chiar nu e nevoie să te țină 3 luni pe acolo să scanezi documente și să faci cafele. Da! Se întâmplă, și din păcate mulți stau la făcut de cafele pentru o adeverință de practică.

De ce zic NU internship-ului neplătit, mai ales dacă vine și cu promisiunea de angajare care nu se materializează niciodată:

Consider că e o lipsă de respect față de studenți să folosești genul ăsta de tactică să-i convingi să-ți facă trei luni treaba și apoi să le spui că de fapt nu poți să-i angajezi. Și mai rău e atunci când internship-ul ăsta vine și cu un program de 8 ore. Păi studentul a venit să învețe ceva sau să facă pe sclavul?

Încă o practică de prost gust pe care am observat-o e internship-ul gândit pentru furtul ideilor. Agenții și firme care vor doar să ruleze oamenii ca să obțină cât mai multe idei de la ei, fără a avea nici o intenție să-i angajeze.

Niciodată un student nu va reuși să dea randament maxim dacă se află într-un program de internship. Se întâmplă, nu zic nu, în unele cazuri când internship-ul chiar e în locul unde visează să lucreze sau face din asta un concurs cu ceilalți studenți veniți acolo.

În opinia mea, orice internship neplătit care ajunge să dureze două, trei sau mai multe luni ar trebui considerat abuz.

Există și cazuri în care spun DA internship-ului neplătit:

E primul tău intenship și trebuie să începi de undeva. În fiecare domeniu ai nevoie de un contact cu realitatea și de cele mai multe ori e bine să fie fără riscuri. La internship nu te poate concedia nimeni și în două trei săptămâni deja știi care e treaba cu domeniul și ești pregătit de un job entry-level.

Durează maximum o lună. Am mai spus-o și o să susțin asta în continuare, orice internship neplătit care durează mai mult de o lună deja se transformă într-un fel de sclavie.

Nu faci cafele și chiar te implici în activitățile de acolo. Există internhip-uri, eu am avut noroc să nimeresc două din două în care chiar înveți ceva. Sunt oameni care vor să te învețe, au răbdare cu tine și răspund la orice întrebare stupidă (am pus multe, crede-mă) și pleci de acolo cu relații, poate chiar și prietenii, dar cel mai important vezi cum se fac lucrurile și în viața reală, nu doar ce se scrie în cărți.

Am făcut și eu două internship-uri neplătite și chiar m-au ajutat. Pe vremea aia știam doar teoria de la facultate care a fost distrusă la contactul cu realitatea. Orange mi-a oferit o perspectivă reală asupra vânzărilor și Centrade (care a fost, de fapt, un program de training pentru studenți) a fost primul contact direct cu lumea advertisingului. Apoi lucrurile au devenit din ce în ce mai clare, mi-am făcut un blog și am intrat și mai mult în contact cu oamenii care lucrează în industriile creative, m-am dezvoltat și am acumulat experiență pe care rar o dobândești dintr-un internship tradițional în care nu prea te bagă nimeni în seamă. Știi de ce? Pentru că atunci când faci ceva pentru tine vrei să iasă perfect. Nu merge cu 99%, nu lași pe mâine dacă se poate face azi și niciodată nu vei spune că n-ai timp sau să găsești scuze.

Din teorie și cărți rămâi cu… teoria. Practica, nevoia și momentul ăla când te enervezi că nu-ți iese ceva te invață diferența dintre cărți și realitate.

În concluzie, consider că orice internship care depășește o lună ar trebui luat drept o insultă la adresa studenților și că o dată ce ți-ai făcut primele două-trei internship-uri neplătite nu mai  ai nici un motiv să-l accepți pe următorul. Internship-ul neplătit are părțile lui bune, dar de cele mai multe ori un student are nevoie și de bani să plătească chiria, să iasă în oraș și să se distreze. Viața de student înseamnă mai mult decât proiecte, cărți și eseuri.

P.S. Atunci când vine vorba de internship-urile cu promosiuni de angajare, mă întreb cât de greu poate să fie să dai un salariu de 100 euro în prima lună? Știu, sună puțin, dar măcar plătește cafelele de dimineață, abonamentul la ratb și o ieșire sâmbătă seara.