Electric Castle 2016 | muzica, distractie, namol si telefon pierdut

Drumul spre Electric Castle 2016 a inceput miercuri, intr-o dimineata in care eu inca speram ca nu are cum sa ploua si editia asta. Tocmai din aceasta cauza nu am plecat de acasa cu cizme sau cu foarte multe haine dintr-un singur motiv mi-e lene sa le car. Ca sa ne intelegem de la inceput, nu am fost data trecuta la Electric Castle si a fost pentru prima data cand am mers in camping cu cortul, asa ca nu stiam la ce sa ma astept. Doua lucruri noi dintr-o lovitura. Ba chiar 3 daca pui si petrecerea din tren.

Am ajuns in Gara de Nord unde trenul Beck`s ma astepta, adica 15 ore de muzica, 525 de km si multa distractie si bere. A fost prima calatorie asa de lunga cu trenul in care pur si simplu nu am simtit nevoia sa dorm. Am avut vagoane pentru silent party unde puteam asculta muzica prin intermediul unor casti wireless si un vagon in care era atmosfera de club.

Probabil cea mai tare faza din tren a fost atunci cand ne-am strans la sfarsitul unui vagon pentru a mai schimba cate o vorba. Moment in care vine un tip la noi pentru ca vrea sa fumeze si el o tigara. Ceea ce n-a stiut el cand s-a ridicat frumos de pe scaun si a pornit spre ultimul vagon este faptul ca aici il astepta Mirela cu chef de glume. Intra baiatu frumos acolo si intreaba Pot sa fumez si eu aici? ne uitam la el si ii raspunde Mirela mai, nu acum, avem sedinta, dar vino dupa. Am uitat sa mentionez ca tipul era destul de beat incat nu prea mai stia ce se intampla in jurul lui. S-a uitat el nedumerit in jur si Mirela i-a explicat ca nu fumeaza nimeni acolo, l-a lasat sa ne vada pe toti adunati asa frumos in cerc si i-a spus sa ne astepte dupa usa pana terminam sedinta. Pai n-a stat baiatu dupa usa vreo 30 de minute pana a renuntat cand a vazut ca sedinta nu se termina? A stat! sper ca nu ne injura prea mult daca a citit asta.

Va spun eu, daca mergeti undeva cu Mirela si e vorba de un drum cu trenul n-aveti cum sa va plictisiti.

A fost o noapte geniala, dar si o dimineata de dupa in care oboseala s-a resimtit la maximum. Era genul ala de dimineata cand te intorci din club si nu mai intelegi nimic din ce vorbesc cei din jurul tau cu tine. Incercati sa va explicati un lucru, te contrazici vreo 5 minute si apoi iti dai seama ca spuneati acelasi lucru.

Prima zi la Electric Castle 2016 m-a asteptat cu foarte mult soare si cu nume precum Grimus, Sigur Ros, Babylon Circus si Macanache. Despre Grimus si Macanache v-am mai povestit, asa ca o sa ne oprim putin ca sa vorbim despre Babylon Circus.

Babylon Circus

Inainte de EC nu aveam nici macar o idee despre ei, nu stiam cine sunt sau ce fel de muzica canta. Am mers la ei pentru ca aveau un nume care promitea ceva amuzant. In primele minute ale concertului nu am fost foarte impresionat, poate si din cauza faptului ca eram in fata scenei si faceam poze. Dar de indata ce am iesit de acolo si m-am alaturat publicului, melodiile lor au inceput sa aiba un vibe foarte fain. Ma uitam in jurul meu la oamenii care traiau melodiile alea pe bune si spre finalul concertului m-a prins si pe mine. Partea interesanta este ca atunci cand am ajuns acasa si am cautat melodiile lor pe YouTube nu am mai avut acceasi senzatie cand le-am ascultat. Asta m-a facut sa inteleg mai bine cat de importanta este muzica live.

Ziua cu numarul doi i-a adus pe scena pe Dilated Peoples, Enter Shikari si Argatu. Adica la concertele lor am ajuns eu. Enter Shikari si Dilated Peoples au fost la prima auditie pentru mine si m-a impresionat foarte mult publicul de la Dilated Peoples. Dupa primele minute din concert s-a creat o atmosfera d-aia super faina in care si cel mai mare hater al trupei s-ar fi simtit bine. In plus fata de asta, DJ Babu a avut niste scratchuri care m-au facut sa ma intreb daca e posibil sa faci asta doar cu doua platane.

In cea de-a doua zi si-au facut aparitia si ploile care m-au bagat in cort pe la 1 noaptea. Nu stiu cum au reusit, dar se pare ca alegerea mea de a purta tricou, pantaloni scurti si adidasi atunci cand si in cizme ti-ar fi intrat apa din balti nu a fost cea mai fericita. M-am trezit pregatit pentru ziua 3 care a fost pentru mine totul sau nimic. Aici avea sa se sfarseasca pentru mine aventura de la Electric Castle 2016.

In ziua cu numarul trei am reusit deosebita performanta de a imi pierde telefonul, un Samsung Galaxy S5 Neo cu ecranul crapat. Credeti ca cel care l-a gasit mi l-a mai dat inapoi? No way! Sa nu ne mintim si sa nu ne facem sperante aiurea ca am trai intr-o tara civilizata sau ceva de genul. Imagineaza-ti ca cineva a avut atat de multa nevoie de telefonul asta incat i-a scos cartela imediat ce l-a gasit, asta desi avea ecranul crapat si cod de blocare. Adica ar trebui sa plateasca aproape pretul pentru unul nou ca sa-l faca sa functioneze. Cum sa nu-i iubesti pe unii oameni din tara asta? Partea amuzanta e ca dupa toate povestea asta am postat un anunt in care spuneam ca plimb Pokemoni cu 10lei/km ca sa imi cumpar telefon nou, toata treaba a ajuns cumva virala si a doua zi deja ma plimbam prin parc unde cei de la Antena 1 si Prima TV imi luau interviuri, asta dupa ce au aparut si cateva articole despre anuntul meu in Iqads, pe miscareaderezistenta si alte site-uri de stiri. 

In cea de-a treia zi am avut parte de concertele celor de la Urma, Skrillex, Coma, Deliric, Dub Pistols si un DJ caruia nu i-am stiut numele, dar melodiile lui se potriveau perfect cu atmosfera de afara. Ba chiar am reusit sa dansez in noroi pe la 1 si ceva noaptea.

Urma

Desi a plouat vreo 7-8 ore fara oprire, a fost cea mai faina zi de festival si nu spun asta doar datorita trupelor care au cantat pe scena, dar deja ma hotarasem sa plec luni seara din cauza faptului ca imi intrase apa in cort si singurele haine uscate pe care le mai aveam erau o pereche de blugi, un tricou si un hanorac care speram ca se va usca pana voi intra in cort ca sa dorm.

Am ajuns in cort pe la 3 sau 4 dimineata cand ploaia deja incepuse sa se opreasca si am reusit cumva sa dorm pe salteaua care mai avea putin si plutea din cauza apei care era pe jos. Ultima zi de festival m-a asteptat cu o priveliste incantatoare care mi-a amintit de Ultimate Mudness, doar ca de data asta era ceva mult mai serios.

Pentru cei care nu stiau, Deliric a scos un nou album cu piese foarte faine. Albumul este free la download pe site-ul lui sau il poti asculta pe YouTube.

Deliric

Toate pozele de la Electric Castle 2016 puteti gasi in urmatoarele albume:

People of Electric Castle
Babylon Circus
Coma
Deliric
Dilated Peoples
Dub Pistols
Grimus

Credeti ca noroiul si toata ploaia aia m-a speriat? Nici o sansa, astept cu nerabdare si editia din anul 2017 si de data aia o sa fiu pregatit, chiar daca n-o sa-mi iau eu mai multe haine si cizme de cauciuc, macar ma cazez intr-un loc frumos si calduros.

Scriu despre lucruri care îmi atrag atenția, locuri prin care merg, festivaluri și uneori îmi mai dau cu părerea despre ce se întâmplă pe internet. În timpul liber mă uit la filme, seriale și nu ratez vreo ocazie de a cunoaște oameni sau de a merge la un concert bun.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.