Nu e un secret că, în cele mai multe cazuri, liceul și facultatea nu te pregătesc pentru ceea ce urmează. De multe ori ne pregătim pentru meserii care urmează să dispară și ajungem să facem lucruri care nici nu existau în momentul în care am început liceul.
În liceu e un fel de test suprem al memoriei, cu formule și informații pe care le uităm în proporție de 90%. Îmi amintesc de zilele în care mergeam la liceu 8 ore pe zi, iar singurele lucruri cu care plecam de acolo erau oboseala trezitului la 7 și o durere de spate cauzată de statul pe scaun.
Cel mai bine ar fi ca la festivitatea de deschidere a liceului să fie un banner mare cu voi cei ce intrați aici abandonați orice urmă de gândire critică. În patru ani de liceu nu-mi amintesc vreun moment în care să-mi fi cerut cineva părerea sau să comentez un text din perspectivă proprie. Tot ce trebuia să fac era să stau în banca mea cuminte și nu cumva să ies din mulțime. Comentariile consacrate ale textelor literare erau cele mai bune. Dacă scriai o părere personală primeai o frumoasă greblă ca să mai faci curat prin gândurile tale care, pentru ei, păreau foarte deplasate pentru că nu se regăseau într-un tipar.
Ne plângem că tinerii nu reușesc în viață și nu facem nimic cu sistemul educațional care îi pregătesc pentru eșec. Cum ar fi dacă, în loc să punem elevii să memoreze comentarii literare, să introducem în programă ore de antreprenoriat sau educație sexuală? Ar fi prea mult să îi pregătim pentru ceea ce urmează în viață?
Vreau ca tipa care răspunde mereu la ore să știe că prezervativele ar putea să facă din festivitatea de premiere un motiv de sărbătoare, nu un moment în care află că nu va merge la facultate pentru că așteaptă un copil. Vreau și ca adolescenții să știe că un eșec în viață sau o despărțire nu înseamnă nimic la vârsta asta, poate așa am vedea mai puține știri la ora 5.
După liceu urmează și facultatea
De obicei aici situația stă ceva mai bine și facultatea mai oferă și materii care te ajută. Partea rea e că proporția dintre materiile folositoare și cele care sunt acolo doar ca să fie e înclinată spre ultima variantă.
După trei ani de facultate pot să spun un singur lucru: mergi la facultate ca să îți faci prieteni cu care probabil vei colabora în viitor și speri că dai de vreun profesor care chiar știe ce spune și ce trebuie făcut acum, nu ce trebuia făcut acum 20 de ani.
De multe ori, la facultate, dai de manualele alea vechi de 10 ani și citești că internetul nu va fi niciodată peste presa scrisă. Ceea ce de multe ori facultatea uită să îți spună e că în aproape orice domeniu trebuie să te adaptezi. O să vorbesc aici de comunicare și PR: dacă păstrezi tiparul unei campanii și niște reguli stricte din cărți, nu o să ieși niciodată din mulțime și vei râmâne acolo, o reclamă la TV printre alte zeci de mii.
Ce se întâmplă uneori dacă te adaptezi și ieși din același tipar? Ei bine, s-ar putea să faci un proiect sau o campanie și să primești o replică de genul eu nu aș cumpăra nicidoată așa ceva. Peste două săptămâni întâmplarea să facă să vezi pe cineva că pune în aplicare cam ce ai scris tu acolo. Un alt exemplu ar fi să prezinți o campanie și să primești aceași reacție, iar peste trei săptămâni să faci un internship și campania aia să primeasca acceptul unei agenții de publicitate. Și pentru că la facultate orice se poate întâmpla, eu am picat un examen atunci când am scris despre o campanie că este etică. Se pare că trebuia să spun că nu e. Eu am trecut la restanță și campania după cum vezi a câștigat ceva premii.
Spuneam că de multe ori ai norocul ca în facultatea ta să dai de profi care chiar știu ce fac și acum voi numi câteva persoane de la care am avut de învățat
Loredana Ivan, sau cum o știam cu toții: „profa la care nu prea ai vrea să plagiezi”. Cursurile și seminariile de comunicare interpersonală și comunicare nonverbală erau printre puținele pentru care m-aș fi trezit la 7 dimineața ca să vin la facultate. De ce? Pentru că se vede atunci când un profesor face ceva din pasiune, „nu doar ca să fie și să-mi iau și eu salariul”. Ei bine, la cursurile Loredanei Ivan se vedea foarte ușor că e acolo pentru a ne învăța ceva și făcea asta cu plăcere. Și tot datorită ei nu pun calc pe texte și asta chiar ajută când scrii în fiecare zi și scrisul devine pasiunea ta.
Dan Petre a reușit să mă facă să vin în fiecare săptămână să vin la un curs la care prezența nu era obligatorie. Aici am învățat diferența dintre o campanie proastă și una bună. Am învățat ce înseamnă să lucrezi în publicitate și cât contează pentru studenți să fii un profesor care nu vorbește din cărți, ci din experiența profesională.
Nicoleta Corbu a fost un alt exemplu pentru mine. Am ales să îmi fie coordonator la licență și după peripețiile prin care am trecut cu scrierea ei și schimbarea temei cu aproape o lună înainte de termenul de predate am reușit să fac o licență bună despre branding personal în online.
Probabil deja te întrebi ce caută pozele cu Deliric și Mikey. Ei bine, articolul ăsta l-am scris după ce am plecat de la conferința organizată de Samsung cu ocazia lansării aplicației TomorrowMe. Aici, discursurile celor doi m-au pus pe gânduri și mi-au dat curajul să spun ceva ce voiam să zic de mult.
Pe Deliric îl știți din muzică, dar ce nu știți despre el e că a făcut economie, apoi SNSPA și a lucrat ca Art Director. Cum a ajuns la muzică? E simplu, și-a urmat pasiunea. Acum, alături de Samsung vrea să ajute tinerii să-și găsească pasiunea și să aibă curajul să facă și ei la fel.
Mikey ne-a povestit și el despre facultatea pe care a terminat-o și am fost surprins că a fost tot cu profil econimoc, dar ce crezi? Economia nu prea l-a pregătit pentru ce face acum, videoblogging. Pentru că așa cum a spus și el la conferință, v-blogurile nici măcar nu existau pe vremea aia în România și el a început asta cu mult curaj, neștiind ce se va întâmpla. Acum, DoZa De Haș (proiectul său) are aproape 800.000 de like-uri pe Facebook. Are 3 emisiuni la activ, un escaperoom și o apariție în licența mea fiind dat ca exemplu de videoblogger de succes.
Bonus: Deliric (Toto Eremia) la TEDxYouth@Bucharest
P.S. aplicația TomorrowMe spune că mi se potrivește meseria de blogger, deci nu am greșit când mi-am făcut blog 😀
frumoasa pagina