De ce am ales un domeniu propriu

Prima mea postare pe un blog a fost prin Noiembrie 2013. De atunci am încercat diferite nume pentru blog, am fost și pe tumblr, dar am ajuns la concluzia că am nevoie de un domeniu propriu.

Am amânat cumpărarea domeniului .ro din cauza faptului că nu eram convins că mă pot descurca cu editarea site-ului și pentru că eram ocupat să-mi scriu licența. Acestea au trecut și acum câteva zile am decis că este timpul să fac acest pas și am ajuns să scriu postarea asta.

Se pare că grijile pe care mi le făceam în legătură cu editarea site-ului nu s-au adeverit și totul a decurs foarte ușor datorită plugin-urilor. Cu acestea, odată ce ai instalat WordPress pe blogul tău și ai ales tema care ți se potrivește poți customiza întreg conținutul site-ului fără a ști limbaj de programare.

De ce am decis să trec de la blogspot și tumblr la domeniu propriu?

În urma lucrării de absolvire am descoperit că un număr foarte mic dintre studenții de la comunicare și relații publice au blog personal, iar numărul celor care au un domeniu propriu este și mai mic. Acest lucru vine în contradicție cu faptul că blogul este un instrument esențial în formarea unei identități și a unui brand personal în spațiul virtual.

Astfel, pentru că vreau să fiu conectat la ceea ce se întâmplă în jurul meu, atât online, cât și offline, dar și pentru că aveam nevoie de un mediu în care să îmi exprim liber ideile și să promovez lucrurile care îmi plac am ales să scriu pe acest blog.

Să nu uităm faptul că motoarele de căutare văd un domeniu propriu mai bine decât unul pe Blogspot sau WordPress, iar acest lucru se reflectă și în numărul cititorilor. Pe lângă asta, un blog punct ro transmite mult mai multă credibilitate decât un subdomeniu pe alte platforme.

Pe lângă cele zise mai sus, achiziționarea unui domeniu propriu te face să iei în serios activitatea ta din mediul online și să nu mai tragi de timp atunci când trebuie să postezi un articol. Până la urmă este ceva pentru care ai plătit și factura pentru domeniu și host vine în fiecare an sau lună (în funcție de planul tarifar pe care îl alegi).

Acestea fiind spuse, de astăzi mă găsești pe mariuscalin.ro și promit să fiu cât mai activ în mediul online și să scriu articole și materiale decalitate. În speranța că acest articol te-a convins să mă citești în continuare te invit și să te abonezi la newsletter-ul meu. Acolo voi trimite cel mult un mail pe săptămână cu ultimele articole postate, dar și cu diverse recomandări din domenii care cred ca se potrivesc.

Scriu despre lucruri care îmi atrag atenția, locuri prin care merg, festivaluri și uneori îmi mai dau cu părerea despre ce se întâmplă pe internet. În timpul liber mă uit la filme, seriale și nu ratez vreo ocazie de a cunoaște oameni sau de a merge la un concert bun.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.