Despre cum m-au ajutat cei de la Thecon să îmi optimizez blogul

Acum trei luni scriam articolul ăsta în care îți vorbeam despre cum m-am gândit să trec de la blogspot la domeniu.ro. După ce am pierdut câteva nopți în care am stat să fac toate setările, să instalez plugin-uri și să editez tema blogul era gata. Bine… aproape gata 😀

Trebuie să recunosc că după ce am văzut tutoriale timp de câteva zile încă mai erau lucruri pe care nu știam să le fac. Asta mai ales când vine vorba de editare HTML sau CSS.

După ce am încercat timp de câteva ore să schimb culoarea link-urilor doar din interiorul postărilor am realizat că am nevoie de cineva care chiar se pricepe la asta. De ce? Pentru că prima dată am schimbat culoarea tuturor textelor de pe site, apoi era cam așa jumate-jumate. În final, schimbasem culoarea unde trebuia, dar era pentru fiecare link, chiar și cele din meniu.

Apoi mi-a venit ideea să fac un test site-ului meu cu Google Page Speed și am observat că scorul nu era așa de mare. Trebuia făcut ceva așa că aici au intervenit cei de la thecon. Auzisem la Webstock de campania de susținere a bloggerilor și le-am dat un mail.

Le-am spus ce probleme aveam și au venit și ei cu idei. Acum te probabil te întrebi ce e nou pe blogul meu.

Din punct de vedere vizual, în partea stângă cred că ai observat un widget 3 în 1 care conține postări populare, comentarii recente și cele mai recente postări. Înainte aveam acolo aceleași lucruri, dar erau 3 widget-uri care ocupau spațiu. Desigur, acum link-urile chiar se văd și nu mai au aceeași culoare ca textul 🙂

Să vorbim de SEO, probabil coșmarul tuturor bloggerilor.

Știu că la început e foarte greu să scrii un articol optimizat SEO, iar apoi afli că nu doar ce scrii trebuie să fie optimizat, ci și site-ul în sine. Viteza de încărcare și mărimea imaginilor e foate importantă atunci când vine vorba de indexarea articolelor de către motoarele de căutare.

Ei bine, cei de la Thecon s-au ocupat de toate lucrurile care îngreunau procesul de indexare al blogului și acum apare mult mai ușor pe prima pagină pe Google. La filmul burnt chiar am reușit să fiu acolo cu două cuvinte cheie foarte importante : burnt recenzie și superchef recenzie.

Pe lângă toate astea mi-au dat și câteva sfaturi personalizate cu privire la cuvintele cheie pe care trebuie să le folosesc și mi-au spus ce trebuie să fac înainte de a urca imagini pe blog ca acestea să ocupe mai puțin spațiu și să mărească viteza de încărcare a paginii.

Dacă ai un blog care e la început sau vrei să intri în lumea blogosferei, cei de la thecon te pot ajuta cu sfaturi legate de SEO, creare website și alte probleme ce pot apărea pe parcurs.