Untold 2020 are loc online

După ce am participat la Untold 2017 speram ca de atunci să nu mai ratez nici o ediție și deja plănuiam zilele de concediu în funcție de festivalurile la care urma să merg.

Între timp a apărut covid în realitatea noastră de zi cu zi și ne-a dat planurile peste cap. Așa că suntem nevoiți să ne adaptăm și să facem tot posibilul ca vara viitoare să putem participa din nou la festivaluri din mulțime.

De această dată, Untold 2020 are loc în format digital și avem ocazia să urmărim o serie de show-uri care n-au mai fost difuzate până acum. Printre acestea se numără și show-ul lui Armin Van Buuren de la prima ediție din 2015, dar și alte nume precum Afrojack, Dannic, Danny Avila, Don Diablo, Faithless, Fedde Le Grand, Hadwell, John Newman, Parov Stelar, Scoter, Subcarpați, Timmy Trumpet, Tove Lo, Tujamo și W&W.



Așadar, sâmbătă (1 august) la ora 21.00 ne dăm întâlnire pe live și aducem în casele noastre vibe-ul de festival. Pentru a primi link-ul de acces este necesar să te înregistrezi aici.

Programul Untold 2020 pe zile

untold 2020 program

Pentru mulți, Untold 2020, varianta online, va fi ocazia perfectă să retrăiască momentele de la edițiile anterioare, iar pentru ceilalți sper că va fi acea picătură care să-i convingă că merită să meargă la festival în anii care urmează.

Stay safe, poartă mască și să ne revedem cu bine!

Scriu despre lucruri care îmi atrag atenția, locuri prin care merg, festivaluri și uneori îmi mai dau cu părerea despre ce se întâmplă pe internet. În timpul liber mă uit la filme, seriale și nu ratez vreo ocazie de a cunoaște oameni sau de a merge la un concert bun.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.