Back in Business

N-am mai scris de mult și nici pe social media n-am mai postat. Nu aveam asta în plan, dar pandemia și toate schimbările care au venit cu ea m-au împins foarte mult spre job și alte proiecte care n-au legătură cu site-urile și prezența mea din social media.

Mi-am dat seama încă de prin ultimele luni ale anului trecut că trebuie să schimb ceva și a venit timpul să pun planurile în aplicare, mai ales că mă gândesc de pe la început de ianuarie la anumite proiecte pe care simt că trebuie să le încep acum ca să nu rămână doar alte idei.

Pentru calculatorescu am cele mai mari planuri și vreau ca anul acesta să testez mai multe produse, mai ales că am o listă lungă cu gadget-uri pe care aș vrea să le testez și eventual să le cumpăr. Pe lângă review-uri mi-am propus să vin și cu tutoriale pentru Windows & Android și mai multe articole informaționale despre cum funcționează anumite tehnologii.

BucharestJournal rămâne un proiect în care am avut mare încredere încă la început, dar a cărui creștere a fost întreruptă de pandemie și se pare că nu a revenit încă din punct de vedere al traficului. Așadar, poate ar fi momentul să investesc și aici timp, mai ales că voi lua telefoane în review și cu siguranță voi face multe poze prin București pe care trebuie să le postez undeva.

Pe blogul personal voi vorbi în continuare, dar mai des, despre SEO, seriale, păreri despre ce se mai întâmplă în jurul nostru și probabil ceva travel.

În rest, am în plan să călătoresc mai mult și să fac sport. Chiar am fost și weekend-ul trecut la Sighișoara de unde urmează să postez câteva poze pe Instagram și mi-am dat seama că drumurile și scările cetății nu sunt prietenoase cu condiția mea fizică.

Scriu despre lucruri care îmi atrag atenția, locuri prin care merg, festivaluri și uneori îmi mai dau cu părerea despre ce se întâmplă pe internet. În timpul liber mă uit la filme, seriale și nu ratez vreo ocazie de a cunoaște oameni sau de a merge la un concert bun.

4 comentarii la „Back in Business”

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.