Câteva gânduri despre Instagram și World of Instagram V

1

World of Instagram a ajuns la ediția cu numărul cinci și i-a avut pe scenă pe Mihnea Ratte, Adrian Dan și Andreea Balaban.

Nu prea îmi place să repet ce au spus speakerii la evenimente pentru că s-ar putea să încurc ideile și să mă înjurați apoi. Pe lângă asta, vreau să vă conving și pe voi să participați mai mult la evenimentele din offline pentru că, pe lângă ceea ce aflați de la speakeri, este o ocazie bună de networking cu ceilalți participanți.

Cu toate astea, o să scriu puțin despre prezentarea lui Mihnea Ratte și apoi câteva gânduri care mi-au trecut mie prin cap în timpul evenimentului.

Pe el nu prea îl vedeți ca speaker la evenimente pentru că jobul lui este de fotograf. Nu se consideră instagrammer și tot ce vrea este să fie autentic atunci când postează ceva. Adică fără poze făcute pentru că a zis cineva că alea aduc like-uri și fără să profite de trenduri. Nu cred că se consideră nici influencer. Deși cred că și asta îi iese mai bine decât altora cu mult mai mulți followeri.

N-am apucat să-i spun asta, dar după eveniment vorbeam cu o prietenă și mi-a zis că nu l-a mai auzit vorbind până acum la evenimente. I-am explicat ce am zis și mai sus și că de obicei el e tipul care face poze celor care vorbesc, nu cel care urcă pe scenă. Tipa a concluzionat cu după evenimentul ăsta cred că o să vorbească la mai multe.

De ținut minte din discursul lui: postează fotografii în care crezi, poți face fotografii și cu telefonul mobil, testează aparatul și vezi ce poate să facă, provoacă-te să fii din ce în ce mai bun. 

Gânduri de după World of Instagram V

Cred că cel mai important lucru pe Instagram și în Social Media e să faci ce-ți place pentru că dacă oamenii văd că postezi doar lucruri care prind ca să faci like-uri se vor prinde și ei și s-ar putea să dea unfollow după ce trece trendul.

Prieteniile și interacțiunea din offline for fi întotdeauna mai importante decât numărul de followeri și oricât de dedicat ești contului tău de Instagram nu uita să mai ieși și din casă ca să participi la evenimente.

Când vine vorba de organizarea feed-ului ai două variante, fie faci un cont cu de toate, fie încerci să te nișezi cât mai mult. Fiecare variantă are avantajele și dezavantajele sale. Eu am ales să am patru conturi de Instagram, trei pentru lucrurile care îmi plac și proiectele pe care le fac și unul personal care s-a transformat și el în travel+portrete.

Cele patru conturi de Instagram, fiecare vine cu povestea sa și reprezintă lucruri care îmi plac:

  • @stagepixels – fotografie de concert pentru că așa am descoperit pasiunea pentru fotografie.
  • @bucharestjournal – fotografii din București. Multe făcute de mine, altele luate de la alți instagrameri care folosesc hashtag-ul #bucharestjournal.
  • @myphonedidthis – fotografii făcute cu telefonul mobil pentru că îmi place ca uneori să las DSLR-ul acasă și să enjoy the moment.
  • @mariuscalinro – fotografii de travel și portrete.

P.S. De curând mi-am completat wishlist-ul cu un Nikon D750, l-am scos în lume la World of Instagram și am făcut și câteva fotografii pe care vi le las mai jos.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.