Recomand #3 | Empty Shop, 30 de idei de self portrait și altele

Am ajuns la articolul cu numărul trei din seria cu recomandări și voi începe prin a vă mulțumi pentru reacțiile pozitive pe care mi le-ați oferit la primele două articole și m-am hotărât să continui cu aceste articole săptămânale cu recomandări.

Așa că ne vedem în fiecare zi de luni cu câte un articol nou.

Săptămâna asta vorbim despre un magazin altfel, un film, o melodie, un musical și vă recomand niște idei faine legate de fotografii.

S-a deschis primul magazin gol din România. Numele lui este Empty Shop și poți duce hainele vechi acolo pentru a fi donate. Hainele, odată colectate, vor fi sortate, cu ajutorul a 50 de voluntari „Let’s Do It, Romania!”, apoi  curățate și livrate unui număr de 1000 de familii din județele Maramureș, Neamț, Iași, Constanța, Târgu Jiu, Călărași, Ialomița. Acesta se află la nivelul 1 în Promanada și este deschis, în intervalul orar 10:00-22:00, până pe data de 18 aprilie 2018.

Am văzut Peter Rabbit și mi-a plăcut atât de mult încât n-aveam cum să nu-l înclud în lista asta, dar lucrul care mi se pare cel mai tare e că a reușit să depășească în Box Ofice-ul din România din weekend-ul 30-1 martie filme precum Tomb raider, Ready Player One și Red Sparrow.

Musicalul Mamma Mia! vine în România și va avea premiera pe 24 mai la Sala Palatului din București. Povestea lui sună cam așa:  O mamă. O fiică în ajunul nunții. Trei posibili tați. Și un drum de neuitat către altar!

Recomandarea foto vine cu un articol cu 30 de idei de a face fotografii de tip self-portrait.

Melodia de săptămâna asta vine de la Jessie J și chiar dacă e mai veche eu abia am descoperit-o și abuzez de butonul de replay de câteva zile.

Featured foto: bravoandreea.ro

Lasa un comentariu