Alba Iulia se transforma intr-un Smart City

Acum ceva vreme cand am fost in Polonia, am vazut Wi-Fi in Centrul Vechi sub numele de City Wi-Fi si eram surprins pentru ca era free. Atunci am inteles ce inseamna un Smart City si cat de usor te descurci atunci cand ai internet oriunde te-ai afla. Trebuie sa recunosc ca datorita lui nu m-am pierdut pe acolo si am gasit de fiecare data locul unde am fost cazat, asta chiar si la 4 dimineata dupa ce ghidul nostru ne-a spus ca e putin ametita si ca nu stie orasul dupa 2 noaptea.

Asa ca n-am putut decat sa ma bucur atunci cand am auzit ca Alba Iulia se transforma intr-un Smart City.

In continuare o sa va vorbesc despre cateva dintre ideile care mi-au placut cel mai mult:

Hotspot-uri Wi-Fi cu acces la internet securizat in zonele publice (licee, gara, autogari, universitate si Cetatea Alba Carolina) si in 15 mijloace de transport in comun. Primaria are acces in timp real la informatii de pozitionare, viteza si directia de deplasare a mijlocului de transport in comun in care se afla. Eu am reusit de multe ori sa ma pierd cu mijloacele de transport in comun prin orase unde nu am mai niciodata si o astfel de aplicatie m-ar fi scapat de multe probleme.

Promovarea turistica va deveni mult mai usoara pentru ca de interactiunea cu turistii se vor ocupa 250 de beacon-uri care vor fi gasite in aproximativ 225 de obiective turistice (muzee, universitate, cetate, restaurante, statui, catedrale). Ideea cu aceste beacon-uri este ca se pot conecta, cu acordul vizitatorilor, la telefonul acestora si le transmit informatii despre istoria obiectivului vizitat, oferte la restaurante si multe altele. Lucrul acesta este foarte util atunci cand incerci sa vizitezi orasul fara a avea un ghid cu tine si consider ca poate fi folosit chiar si de cetatenii romani atunci cand viziteaza Alba Iulia, nu doar de straini pentru ca oricat ai citi pe internet despre anumite obiective turistice, senzatia e alta atunci cand ai lucrul in fata si citesti despre el. Mai mult, business-urile locale si chiar si universitatile se pot promova prin intermediul beaconurolor.

Iluminatul public stradal va primi 100 de dispozitive ce vor fi controlate de la distanta de programul de functionare si intensitate a luminii. Aici nici nu mai e nevoie sa va spun despre cat de multa siguranta poate aduce cetatenilor drumurile iluminate. Senzorii trimit alerte in cazul in care apar probleme tehnice, ceea ce inseamna ca se economisesc bani si timp.

Civic Alert in combinatie cu Wi-Fi-ul gratuit din zonele publice poate fi un adevarat salvator de vieti si cu ajutorul acestei aplicatii pot fi evitate foarte multe situatii critice. Aplicatia este conectata direct la website-ul Primariei din Alba Iulia si utilizatorii vor putea urmari in timp real ticketele deschise.

Va povesteam acum ceva timp despre digitaliada, ei bine, solutia de clasa digitala, un proiect similar, vine in ajutorul a doua licee din Alba Iulia care vor avea acces la continut didactic digital, catalog digital, acces la internet prin Wi-FI securizat si trafic web filtrat.

Sunt interesat sa vad cum evolueaza proiectul, mai ales ca acesta se intinde pe o durata de doi ani, iar platforma de Smart City propusa de Orange poate fi deschisa si pentru alte aplicatii, ale unor start-up-uri locale, spre exemplu.

“Alba Iulia a fost tot timpul cu un pas în față în adoptarea și folosirea unor metode revoluționare care să aducă un plus de calitate vieții locuitorilor săi. Nu este un domeniu atât de facil pe cât pare, tocmai din acest motiv am ales să marcăm kilometrul zero  “al smart-tehnologizării” alături de parteneri de cursă lungă. A sosit timpul ca albaiulienii să își extindă interesul subiectiv și imediat pentru tehnologie, de la nivelul mediului de utilizator casnic, la tot ceea ce poate să ne facă viața mai ușoară în comunitate. Cu Orange nu avem o limită, ci doar dorința unui orizont fără limite, iar anul 2018 este cea mai apropiată țintă pe care ne-am fixat-o. Vom arăta ca locul în care s-a născut România este locul în care se va naște România modernă” a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.

„Suntem onorați să contribuim la crearea primului Smart City din România. În următoarele șase luni ne vom concentra pe instalarea soluțiilor propuse administrației Alba Iulia, după care va urma partea de analiză a rezultatelor, recalibrare și deschidere a infrastructurii pentru alte aplicații. Soluțiile de conectivitate, inovația, colaborarea cu start-up-urile locale sunt elemente importante ale strategiei Orange, motiv pentru care platforma pe care o creăm va fi interoperabilă între soluții. Alba Iulia Smart City 2018 reprezintă un alt pas spre digitalizarea României” a declarat Liudmila Climoc, Chief Executive Officer la Orange Romania.

Acordul de colaborare dintre primaria Alba Iulia si Orange a fost aprobat pe 28 noiembrie 2016. Ar mai fi de spus faptul ca toate costurile de dezvoltare si implementare a solutiilor vor fi acoperite de Orange si de partenerii sai (Civic Alert, Magnasci (uRadMonitor), Tech Lounge, FullscreenDigital, Gebs (Zoniz), Flashnet).

sursa foto: viziteazaalbaiulia.ro

Comments

Lasa un comentariu