Cum am ajuns in America | Guest Post by Andreea C.

Eu am ajuns in America… din intamplare.

Eram in anul I si habar nu aveam de Work & Travel, o auzisem pe mama la un moment dat ca imi zicea de un coleg de-al ei care fusese plecat cu work&travel si ca a fost foare tare, dar nu am dat prea mare importanta si mi-am vazut de ale mele.

Prin martie ma duceam cu niste colege spre facultate si am vazut un afis lipit pe un stalp si am zis intr-o doara ca vreau sa merg si eu in America. Intre timp am tot cautat pe net informatii si povesti, dar mai mult de 2-3 bloguri, cateva discutii veeeeechi de pe forumuri si testimonialele de pe paginile agentiilor nu am gasit. Pe atunci nu erau grupuri de Facebook despre asta (sau nu le-am gasit eu), dar acum sunt cu zecile. De la grupuri generale despre work&travel pana la grupuri speciale pentru zone sau chiar angajatori, asa ca e mult mai usor sa afli tot ce te intereseaza.

Dar revenind la povestea mea… am ajuns cu una dintre colege la doua agentii, eu am mai fost la inca doua si la inceputul saptamanii in care trebuia sa ne inscriem a doua colega mi-a spus ca nu mai merge iar cea cu care am fost la agentii nu mi-a mai raspuns la mesaje. Eu ajunsesem deja in punctul in care imi doream super mult sa plec, deja ma visam pe plaje in America si hoinarind pe strazile din New York.

A doua zi am mers sa imi platesc taxa pentru ca stiam ca daca imi trece “nebunia de moment” o sa mi se faca frica si nu o sa mai plec, mai ales ca nu sunt un social butterfly si nu ma simt confortabil sa ma bag in seama cu toata lumea. Au trecut vreo 3 zile si am ajuns la targul de joburi. Eram panicata ca eu nu mai vreau sa plec, ca sunt singura si ce o sa fac acolo. Eram atat de speriata ca dupa interviu nici macar nu stiam in ce loc plec, tot ce retinusem era numele angajatorului, Beach Mart. Dupa o saptamana am aflat ca plec in Outer Banks, o fasie de pamant din Carolina de Nord.

Mereu mi-a placut sa spun ca locul ala m-a ales pe mine si nu invers… probabil ca daca as fi stiut dinainte ca insula asta este destul de izolata si nu exista transport in comun acolo nu as fi acceptat job-ul. Dar cum spuneam, locul m-a ales pe mine si m-a indragostit iremediabil de el, o parte din mine o sa fie mereu pe o plaja din Outer Banks.

Dupa lupte seculare cu mama in care eu refuzam total ideea de a mai pleca in America si gaseam tot felu de scuze stupide pentru a ramane acasa (am vrut chiar sa incerc sa pic interviul la Ambasada ca sa nu iau viza) am ajuns in sfarsit in aeroport.

Ma asteptau 3 escale, un drum cu autobuzul si unul cu taxiul pana la destinatia finala.

Pana in Paris am avut un nod in gat si lacrimi in ochi si ma gandeam doar ca ajung acolo, stau o saptamana ca sa ii fac pe plac mamei si dupa ma intorc acasa. Cand am ajuns insa in Paris, am cam uitat toate astea si a inceput o adevarata aventura cu gasitul terminalului si a portii de imbarcare. Intamplarea a facut ca avionul spre Chicago sa aiba intarziere 2 ore, drept pentru care am stat putin ca pe ace pana in America pentru ca urmatoarea escala, cea pentru avionul spre Detroit avea 3 ore si nu stiam daca il prind sau nu. Dar pentru ca nu mai fusesem in America pana atunci, nu stiam ca trebuie sa treci prin vama… iar coada era interminabila.

Pana am ajuns sa mi se verifice actele si sa imi iau bagajele a trecut o ora si degeaba am alergat eu pana la check-in ca exact atunci decola avionul meu. Era ora 7 seara, la 8 se inchidea terminalul de la care trebuia sa plec… noroc ca am prins un tip foarte de treaba la ghiseau care m-a ajutat sa gasesc un alt avion si mai apoi o alta conexiune pentru ca automat am pierdut si avionul care trebuia sa ma duca din Detroit in Washington DC (nu, nu am platit nimic pentru ca a fost vina companiei). Dar ca sa vezi ca zicala cu “o problema nu vine niciodata singura” e adevarata, urmatorul avion pe care puteam sa il iau era abia dimineata la 7 spre Cincinnati. Acolo urma sa am escala o ora si de acolo sa zbor in sfarsit spre Washington DC.

Mi s-au oferit si niste cupoane de reducere din partea companiei pentru hotel, dar la cat eram de obosita imi era frica de faptul ca daca fac cunostinta cu patul, sigur nu aud alarma dimineata si pierd avionul. Asa ca prima mea noapte in America a fost foarte romantica…. in terminalul inchis al aeroportului! Eram pe acolo doar eu cu bagajele si oamenii care faceau curatenie.

am ajuns in America

Intr-un final am urcat in avion. Dar ce? Credeti ca de acum totul a fost roz cu fundite? Nu, nu… si avionul asta a avut intarziere o ora, fix cat sa pierd conexiunea :)) Mi s-a reemis biletul doar ca in loc sa plec la 12 din Cincinnati am plecat la 4. Evident ca si ultimul avion a avut intarziere o ora, pai se putea altfel? Si uite asa am ajuns eu in Washington la 7 seara, cu o zi mai tarziu decat ar fi trebuit.

De la aeroport din Washington am luat un shuttle pana la statia de autobuz, astfel ca pana i-a lasat soferul pe ceilalti pasageri ne-am plimbat vreo ora prin oras si am apucat sa vad putin din DC si sa realizez ca eu chiar am ajuns in America. Autobuzul era la miezul noptii asa ca am avut de pierdut cateva ore…din fericire asta nu a mai avut intarziere :)) La 5 eram in Norfolk si aici m-am urcat direct in taxi, la 7 dimineata eram in fata la main office-ul angajatorului… care se deschidea la 8. Cand in sfarsit am terminat cu tot asteptatul mi s-au dat muuuulte foi de completat si odata cu ele a cam disparut si adrenalina mea pentru ca am intrat iar in panica si voiam acasa.

Daca ai ajuns pana aici, te invit sa citesti un articol despre cum a fost vara aceea in America.

 

Comments