O vara importanta pentru Franta si pentru UE

Franta si pentru UE

Va mai amintiti probabil ca 2015 a fost un an cu grele incercari pentru Uniunea Europeana. Am avut mai intai marea amenintare a ceea ce a fost denumit de presa Grexit – potentiala iesire a Greciei din zona euro si eventual si din UE. S-a ajuns pana dincolo de limite si la un moment dat parea aproape sigur ca nu se va mai gasi nicio solutie, cand Guvernul Greciei facea Referendum si populatia vota impotriva acceptarii masurilor impuse pentru primirea de noi imprumuturi.

Grecia a ajuns peste marginea prapastiei in momentul in care bancile au limitat retragerile de numerar de la ATM-uri, iar agentiile si sucursalele si-au intrerupt programul pentru cateva saptamani. Totusi, Grecia a primit oxigenul necesar pentru a putea respira si s-a demonstrat ca pana la urma un stat ca acesta, parte a uniunii monetare, trebuie neaparat sa ramana in interior pentru a evita colapsul general.

Au urmat incercarile legate de criza refugiatilor, ceea ce nu s-a terminat inca. Totusi, Uniunea Europeana pare sa gestioneze cat de cat problema, desi lumea este in continua schimbare si se pare ca Europa nu va mai fi niciodata la fel (mai ales la fel de permisiva). Marea Britanie ameninta si ea cu un Brexit de data aceasta, in iunie fiind un Referendum intern, de mare importanta. UK nu este in zona euro, dar este o parte importanta din Uniunea Europeana, Londra este una dintre capitalele financiare ale lumii.

Tot in 2015 au fost atentatele teribile din Franta, din Paris. Franta, dar si Uniunea Europeana in sine au fost puternic zdruncinate. Libertatea insasi a fost pusa sub semnul intrebarii – unde este limita democratiei, cum poti lupta impotriva unor teroristi cu “drepturi” etc.

Acum, urmeaza o vara foarte importanta pentru Franta si UE. Dincolo de referendumul din Marea Britanie, intre 10 iunie si 10 iulie se organizeaza Campionatul European de Fotbal 2016, in Franta. Paris va fi sub “asediul” turistilor care vor veni in numar mare sa vada meciurile de la turneul final al Euro 2016. Este o mare provocare pentru Franta, care trebuie sa faca fata situatiei. Un incident nedorit ar putea avea efecte dramatice asupra stabilitatii europene si asupra economiei. In schimb, un test trecut cu brio ar fi o sansa de revenire pentru Franta pe piata de turism.

Se pariaza deja pe meciurile de la Euro 2016, la cele mai importante agentii de pariuri online. Apropo, Romania deschide turneul final, printr-un meci la Paris in care va infrunta tara gazda. Conform Unibet, casa de pariuri de top la nivel european, Echipa Nationala de Fotbal a Romaniei are sanse foarte reduse de a reusi rezultate bune, insa niciodata nu se stie cum vor sta lucrurile.

Sper ca Franta si UE sa treaca peste testul din vara cu bine, iar Uniunea Europeana sa fie din nou asa cum o stiam (sau macar pe-aproape). Evident, totul are o importanta majora pentru Romania si nu ma refer la partea fotbalistica, ci la partea economica, politica si sociala.