Poveste de dragoste cu… Li

O poveste de dragoste ce a începtut când ne-am întâlnit pe la începutul anului trei. Am flirtat, am ieșit la întâlniri, dar nu am sărit pe ea. Aveam de gând s-o iau încet, până la urmă povestea abia începea.

Am ales să fac pe inabordabilul la început, știam că o să mă placă mai mult. Și așa a fost, vreo lună tot s-a ținut după mine și în final o adusesem acasă, nu ne mai întâlneam prin biblioteci și săli de curs. Acum era cu mine în fiecare seară când mă uitam la vreun film sau serial. Am rezistat vreo două zile fără să pun mâna pe ea, deja se simțea neglijată și parcă voia să-mi spună că filmele și serialele sunt doar un pretext. Eram prins… între două lucruri care-mi plăceau.

A venit și ziua în care a trebuit să aleg, am lăsat deoparte filmele și au apărut altele care se derulau la mine în cap. Eram împreună cu ea pe o scenă și ne stătea așa de bine împreună, cam de nota zece.

Și cum orice minune nu durează mai mult de o lună, dragostea dintre noi s-a cam terminat. Vorbeam limbi diferite, ea voia virgulă când eu am cerut punct. Am ținut-o așa vreo câteva zile până am cedat amândoi și era timpul să ne spunem la revedere. N-am mai rezistat, odată cu noul ei job îmi vorbea doar despre integrare europeană.

Timp de câteva zile nici nu prea știam ce să fac cu viața mea, investisem deja prea mult timp în ea. Ba chiar eram și într-o relație cu ea pe facebook și (pentru cei care nu mă cunosc) era o premieră pentru mine, să fac o relație publică.

Renunțasem, am zis ok, cumpăr pești și îmi fac crescătorie, poate așa as fi avut și somn noaptea. Dar exact în momentul în care intrasem pe un site să văd cât mai costă un acvariu am primit un mesaj pe Facebook.

Era Li (hai să-i protejăm identitatea), mi-a spus că iese în oraș în seara aia și că ar vrea să merg și eu. Am acceptat, nu știu cum, dar am făcut-o. Am vorbit de parcă ne cunoșteam de o viață, timp de câteva ore nu mai exista nimic în jurul nostru, eram doar eu, Li și câteva pahare goale. Deja aveam atâtea planuri împreună și atât de puțin timp la dispoziție.

În seara aia am luat-o cu mine acasă și ne-am cunoscut mai bine decât m-aș fi așteptat. Mă făcea să mă simt în vârful lumii. Era ca și cum căzusem 1.000 de metri în gol și odată ce Li a apărut urcasem vreo 10.000 mii.

A fost dragoste la prima vedere, ne plăceau aceleași filme, aceleași seriale, cărți și melodii. Ce-i drept, atunci când eram cu ea mai pierdeam câte o oră din film, dar nu-mi păsa. Am împărțit cu ea pahare de vin și nopți albe, urmate de zile în care dormeam cu capul pe bancă la facultate.

Li a fost pentru mine tot ceea ce nu am avut înaintea ei. O poveste de dragoste în care ne-am înțeles perfect, fiecare rând din ea completa rândurile celor 80 de pagini din licența mea. Da, Li e licența mea și a apărut cu o lună înainte de prezentare când am hotărât să-mi schimb tema.

 

Comments

Lasa un comentariu