De ce mă bucur că a fost interzis fumatul în spațiile publice

Astăzi a fost interzis fumatul în spațiile publice închise și în spațiile deschise, dacă în apropierea lor se află un loc de joacă.

Deși nu sunt fumător, pot spune că legea mă afectează în mod direct. Într-un mod pozitiv!

Mă bucur că, în sfârșit, voi pleca din oraș fără să fiu nevoit să-mi duc hainele pe balcon pentru că miros prea rău a tutun. Mă bucur că voi putea merge în club ca să dansez și să ascult muzică, nu pentru a pluti într-o mare de fum.

Am fost în Bruxelles unde, la câteva grade care erau afară, oamenii ieșeau din restaurant ca să fumeze. Acolo, la fel ca în multe alte orașe și tări, oamenii știau să-i respecte pe cei din jur și să nu îi deranjeze cu fumul de țigară. Nu e deloc frumos ca plămânii tăi să aibă de suferit exact în locurile unde se presupune că mergi să te distrezi cu prietenii sau să te relaxezi.

Acum poate o să îmi sară în cap cei care fumează. Principalele argumente vor fi că au și ei drepturi. Ei bine, fumatul e un viciu și nu e deloc sănătos, iar libertatea lor se termină unde începe libertatea mea. Adică libertatea de a respira un aer curat și de a nu-mi mânca friptura la restaurant cu un nor de fum deasupra mea.

Cum ar fi ca la o cină romantică să te trezești cu un norișor deasupra capului și în loc de desert să iși mai aprindă persoane de lângă tine o țigară? Crezi că ea s-ar simți bine? Dar tu? Nu cred că îi putem spune the perfect date. Deoarece, în mintea noastră asociem decorul, mirosurile, melodiile, etc. cu persoanele pe care le avem lângă noi. Așa că e mult mai frumos ca la desert să stabiliți o a doua întâlnire, nu să vorbiți despre cât de nașpa a fost localul.

De asemenea, acum chiar poți merge într-un parc și să respiri aer curat (mă rog, cât de curat se poate). Dar sigur va fi mai ok decât să stai pe iarbă și în jurul tău să fie aruncate chiștoace de țigară. Ăsta e un lucru bun și pentru copii, acum nu mai sunt obligați să suporte țigările părinților și acasă și în parc. Rămâne doar să fie educați și părinții și să nu mai fumeze în aceeași cameră cu cei mici.

Acestea fiind spuse, mă bucur că a fost interzis fumatul în spațiile publice și sper ca această lege să fie aplicată, nu să fie acolo doar de dragul de a exista.

Comments

  • O dadusi in bara cu parcul. Acolo e voie daca nu e loc de joaca. In Cismigiu si Herastrau e voie sa fumezi. Probabil vor fi amenajate locuri speciale pentru fumat si in parcuri. Eu le-as numi tarcuri pentru animale.

    • Da. Nu știu cât dintr-un parc e considerat loc de joacă. Sau dacă e considerat măcar un loc de joacă. În teorie suna bine. În teorie toate sună bine până te gândești cum se aplică.
      Apoi m-am gândit și la plajă. Vara cred că poți face o plută din chiștoace de țigări.

Lasa un comentariu