Nu-ți pune viața pe hold

Ajung la concluzia că deși acum e mult mai ușor să călătorești, granițele sunt deschise și o distanță de mii de km se rezumă la un bilet de avion, ajungem să nu mai trăim. Ne mulțumim cu puțin, ne plângem de milă și genul ăsta de gândire naște frustrări.

Viața nu înseamnă relații începute pe Facebook și terminate tot acolo. Astea-s de copii.
Viața nu se reuzmă la un job de opt ore.
Viața e mai cool decât un selfie în fața oglinzii. Viața e un joc multiplayer, nu-i selfie.
Viața e chestia aia care se întâmplă în timp ce erai ocupat să-ți plângi de milă.

Am redus totul la like-uri, share-uri și clipuri pe YouTube. La o ieșeală nu mai povestim despre ce am făcut de când nu ne-am mai văzut, nu mai spunem povești amuzante care l-ar fi scos din depresie până și pe cel mai negativ om. Acum întrebăm mi-ai dat like? Ai văzut clipul ăla de pe YT?.

Dăm like și share la citate motivaționale și adevărată e vorba aia dau click, dar nu aplic. Te-ai întrebat vreodată cum ar arăta viața ta dacă ai aplica ceea ce citești? Dacă pentru o zi ai face doar ce vrei tu, ai ieși din zona de comfort și ai trăi tu viața și nu invers?

Poate că e timpul s-o și faci, e frumos cu like-ul, dar mai frumos e un compliment dat în offline.

Suntem prea mult în online și prea puțin în offline. Efecte de Photoshop, filtre de Instagram și totul pare ireal. Chiar e!

Fugim de ceea ce înseamnă a trăi. Fugim de iubire, de relații și de responsabilitate. Alegem să facem asta din frică. Frica de a nu suferi ne împinge către o viață plictisitoare, solo.

Și ce dacă o să te înșele?
Și ce dacă cel pe care-l credeai prieten pleacă?
Și ce dacă suferi din cauza asa?

People come and go, get used to it. Momentele, însă, rămân. Peste ani, la un pahar de bere vei povesti momentele, ele contează.