Cum am petrecut trei zile în Bruxelles

Bruxelles este orașul care reușește să facă, atât femeile, cât și bărbații fericiți. De ce? Foarte multă ciocolată și bere. Străzile orașului sunt pline de magazine care vând toate sortimentele de ciocolată și când ai obosit poți merge la Delirium, locul unde ai de ales dintre 2 mii de tipuri de bere.

Prima zi a fost dedicată întâmplărilor amuzante pe străzile din Bruxelles.

Șase oameni și drumul spre Atomium:

Am decis ca în prima zi să facem drumul cel mai lung drum în Bruxelles, cel până la Atomium. Înarmați cu o hartă și mult optimism am plecat spre stația de metrou. Ajunși acolo, am descoperit că ne trebuie monede pentru a cumpăra bilete și cum nici unul dintre noi nu avea am urcat la suprafață să întrebăm pe stradă în ce direcție e Atomium și să mergem pe jos. Ne-a luat ceva timp să găsim pe cineva care vorbește engleză și ne-a spus că până la Atomium avem de mers 10 minute. Ha! Cine mai avea nevoie de metrou?

Am mers două străzi și ne-am pierdut, așa că a trebuit să întrebăm iar pe cineva care e drumul bun. Tipa știa franceză și vreo cinci cuvinte în engleză. După ce am reușit noi să-i explicăm unde vrem să ajungem, atât am primit de la ea „No 10 minutes, 30-40. Good luck!”.

V-am spus că în Bruxelles trebuie să mergi în direcția în care ți se arată, nu cea în care ți se spune? Dacă nu, vă spun acum. Era foarte amuzant să vezi pe cineva care îți dă indicații și să-ți arate dreapta spumând left sau invers.

Căutăm câteva magazine unde să schimbăm euro în monede și ajungem iar la automatul de la metrou să cumpărăm bilete. După ce luam biletele ne dăm seama destul de ușor de direcția în care trebuie să mergem și știam că trebuie să schimbăm două linii. Ajungem la prima stație și aflăm că metroul în care trebuie să ne urcăm are stație pe partea opusă de cea pe unde am coborât noi. Urcăm niște scări și încercăm să ajungem acolo, dar fără succes. Ne învârtim în cerc și tot nu reușim să plecăm de pe partea aceea de peron.

O tipă (a spus că dacă îi dau nume mă dă în judecată pentru dreptul la viață privată) a întrebat pe cineva „how can we get to the other side?” Ăștia nu știau de cookies. Următorul metrou care a venit în stație a schimbat datele problemei. Resemnați cu ideea că dacă nu ajungeam cumva pe partea cealaltă trebuie să cumpărăm alte bilete, am trecut prin el ca într-un film d-ăla de acțiune în care the good guy urmărește personajul negativ.

Am ajuns! Atomium, în sfârșit. Ne-a prins și ploaia…

La magazinul de bilete vânzătorul ne-a recunoscut imediat că suntem români, ba chiar am obținut și o reducere a biletului cu legitimația de student. Ne-a spus „mulțumesc” și am plecat să vizităm. La ieșire ne-am cumpărat Waffles cu ciocolată și, din nou, vânzătorul vorbea cu noi într-o română combinată cu rusă. „ce faci”, „vrei”, „mulțumesc” și un „dva euro” scăpat din rusă.

Seara am mers în Delirium și am încercat berea cu 11% alcool. Am încins dezbateri despre evenimentele actuale, Bruxelles și planul pentru a doua zi. Desigur că nu doar vinul vorbește, ci și berea. Așa se face că una dintre persoanele cu care eram a deschis subiectul serviciilor secrete, a conspirațiilor și puțină politică. Nu ne-am abținut și am intrat toți în discuție, iar după vreo două ore am plecat de acolo de parcă fusesem la sală și făcusem doar abdomene.

A doua zi a fost pentru vizitat centrul orașului. Ciocolaaaată! Multă ciocolată, atât de multă încât nici nu mai era nevoie să cumperi pentru că la fiecare magazin ți se oferea câteva bucăți gratis.

După scurta plimbare prin oraș am vizitat Parlamentul European unde am întâlnit-o pe Claudia Țapardel și am aflat că avem destui de mulți europarlamentari pe acolo. Sala de ședințe era goală, cred că PR-ul meu a uitat să-i anunțe că vin și am stat pe acolo doar vreo două ore, timp în care am înțeles mai bine cum decurge procesul decizional și acțiunile întreprinse de europarlamentari.

După vizită am mers la restaurant unde am mâncat coaste cu cartofi la cuptor. Când ne-au spus că o să fie mâncare „pe săturate” nu au glumit cu noi, ba chiar trecea un nene cu o tavă printre noi și ne întreba dacă mai vrem. Cred că se distra foarte mult în condițiile în care o porție îți era de ajuns pentru o săptămână.

S-a terminat și a doua zi, dar nu fără o ieșire nocturnă la magazin. Căutând drumul spre hotel am dat de un italian care nu vorbea engleză, franceză sau spaniolă (că doar pe astea le înțelegeam și noi), apoi de un român care asculta o manea cu „ce rău e departe da casă sau ceva de genul” și ne-am spus că suntem oameni deștepți așa că ne-am găsit drumul spre hotel fără să mai întrebăm pe nimeni.

Ziua cu numărul trei își are debutul pe la 8 dimineața la micul dejun, urmat de pregătirile pentru plecarea în Brugge. Ajunși în Brugge, natura se răzbuna pe noi că ne-am distrat prea mult și arunca pe noi cu apă ca să ne trezim la realitete. Un tricou pe cap și am rezolvat și problema cu ploaia.

Brugge e un oraș mic, deși fiecare a plecat în direcții diferite, ne întâlneam pe acolo destul de des, mai ales că erau două turnuri foarte înalte pe care le-am folosit drept punct de reper când ne mai pierdeam unii de alții.

După vizita în Brugge, autocarul ne-a dus la aeroport și m-am întors acasă cu speranța că Belgia nu va fi singura țară pe care o voi vizita în perioada asta.

Aștept alte ocazii în care să vizitez locuri la fel de frumoase ca Bruxelles și Brugge. Desigur că nu o să uit să-ți povestesc și ție, chiar aici, pe blog 😉 Stay close!

Acum poze 😀
Și ciocolată!