Webstock 2015 – regulile jocului s-au schimbat

De 8 ani, Manafu și echipa Evensys organizează Webstock, un eveniment dedicat bloggerilor, o oportunitate pentru branduri să arate toate lucrurile pe care le-au făcut în ultimul timp și să primească un feedback din partea participanților. Anul acesta tema evenimentului a fost „The Game Changers”, adică despre cum s-au schimbat regulile jocului în mediul online.

Pe parcursul zilei am avut ocazia să cunosc bloggeri pe care îi știam doar din online, dar și să mă revăd cu cei pe care iî știam deja. Chiar dacă principalele activități au fost conferințele și workshopurile, am profitat de pauze și pe lângă faptul că am cunoscut oameni noi, m-am distrat participând la activitățile organizate de brandurile prezente la eveniment și am făcut poze la standul celor de la HP și al celor de la Coke Stream.

Acum să vorbim de conferințe:

În general, speakerii au încercat să abordeze cât mai multe subiecte. Bineînțeles, unele mi-au plăcut mai mult ca altele și o să scriu, pe scurt, doar despre cele care m-au impresionat într-un mod aparte.

Povestea lui Andrei Roșu o știam deja din statusurilor prietenilor mei de pe Facebook și după ce l-am ascultat vorbind am început să îi citesc și blogul și am aflat mai multe despre realizările sale. Din discurs am rămas cu faptul că în viața noastră două zile sunt cele mai importante; cea în care ne-am născut și cea în care aflăm de ce.

Pe Cabral l-am auzit pentru prima dată și cred că e discursul la care am fost cel mai atent. A început prin a spune că noi suntem construiți să fim egoiști, așa că îți imaginezi că mi-a atras atenția. Apoi, prin discursul său m-a făcut să îmi dau seama că nu e vorba întotdeauna despre bani, ci de cât de mult vrei să realizezi ceva, iar să schimbi ceva e ușor, mai greu e când trebuie să schimbi în bine.

După conferințe au urmat câteva workshopuri cu teme diverse ca să fie câte ceva pentru toată lumea. Eu am participat la cel despre video blogging unde a fost moderator Anne-Marie. Aici am învățat câte ceva despre video blogging, dar și despre subiectele care prind la publicul din România, iar dacă timpul îmi permite ca pe lângă blog și viața de student să am un vlog o să mă alatur și vlogosferei, dar până atunci îi urmăresc pe cei care sunt deja acolo și încearcă să crească nivelul acesteia.

M-am bucurat să văd că printre câștigătorii premiilor au fost și persoane pe care le cunosc și le citesc blogurile. Felicitări Cristian Florea pentru #casastiti și Andreei pentru proiectul Fotografii de citit!

Știu că e spus prea din timp, dar aștept cu nerăbdare ediția viitoare Webstock. Eu voi fi acolo, tu?