Sleeping with Other People sau Sexul, bată-l vina! (2015) – recenzie

sexul, bata-l vina!Sleeping with Other People e genul ăla de film de la care pleci râzând din sală și care îți schimbă total modul în care privești un borcan (o să înțelegi despre ce vorbesc când o să-l vezi la cinema).

Povestea dintre Jake și Lainey mi se pare atât de cunoscută încât nu am cum să  nu fac o recenzie foarte personală și să îmi întreb cea mai bună prietenă dacă nu cumva a scris vreo carte și ne-a vândut povestea.

Jake, un tip care are probleme cu fidelitatea și schimbă în fiecare zi partenerele, sau tipul cu „21 girls in 7 days” și Lainey, o tipă cu care vorbește despre toate aventurile și peripețiile prin care trec se află într-o mare dilemă: dragostea merge cu sexul sau sexul merge cu dragostea?

E fix genul ăla de situație în care doi oameni care au avut o legătură puternică se întâlnesc peste ani și descoperă că ce a fost între ei a rămas la fel. Dar ca situația să fie mai complicată apare un factor surpriză care nu le ușurează munca de a relua o relație de just friends, pentru asta inventează cuvântul „mouse trap” și fiecare își vede de întâlnirile lui, dar de fiecare dată (ce cunoscut mi se pare) se văd într-o seară și își povestesc despre cum a mers ultima întâlnire.

Te face să te întrebi „ăștia sunt proști de nu și-au vorbit atâta timp?”, uneori sexul strică relații de prietenii, dar le și salvează, cui pe cui se scoate, nu-i așa? Acum nu pot să-ți spun dacă Jake și Lainey rezistă tentației și încercarea lor de a avea o relație de just friends eșuează pentru că trebuie să mergi la cinema ca să descoperi singur, mai ales că filmul a apărut azi și poate povestea nu o să ți se pară așa de necunoscută.

Detalii în plus:

Regizor: Leslye Headland
Scenariu: Leslye Headland
Producători: Jessica Elbaum, Will Ferrell, Sidney Kimmel, Adam McKay
Actori: Jason Sudeikis, Alison Brie
Sexul, bată-l vina! are o notă de 6.3 pe iMDB
Distribuitor: Ro Image

Trailer: