Cum ai ajuns dincolo de…

Andreea dede dincolo

Întotdeauna m-am întrebat ce e…

Dincolo de orice manifest al minții şi sufletului meu.
Dincolo de o rațiune pe care ai avut grijă să mi-o întuneci, în mod constant.
Dincolo de o imagine, de un gest, de un zâmbet.
Dincolo de linia unui orizont pe care mi-l setasem cu meticulozitate, crezând în el mai mult ca orice.
Dincolo de nopți răsfrânte în dimineți, dincolo de orice cutezare a mea de a nu te lăsa să rămâi.
Dincolo de o fuziune între mirosul tău crud şi mirosul îmbibat de-al meu.
Nu cred că am ştiut vreodată ce este în spatele gândurilor care transcendeau acea dorinţă pe care o aveam întruna, lângă tine.

Nu îmi amintesc foarte clar anumite lucruri, pentru că dincolo de vinul nostru roşu, începea o altă poveste. O poveste scrisă pe nişte pagini rupte de pe undeva şi umplute cu repeziciune. Era un soi de metamorfoză. Ne transformam brusc în propriile noastre emoții, deveneam un singur gând, un singur trup. Toate trăirile noastre se luau la întrecere cu ploaia care lovea uneori apatic geamul.

Dincolo de orice cafea sorbită în grabă în fiecare dimineață, eram noi care ne sorbeam din priviri. Plecai mereu grăbit să ajungi la birou, iar în urma ta lăsai o dezordine caracteristică ţie. Şi mi se părea cel mai frumos mod de a-mi începe dimineaţa: sprijinită de uşa dormitorului, rememoram ultimele 8 ore în timp ce îmi pieptănam părul încălcit. Nu prea voiam să strâng, căci ar fi însemnat să curăţ orice dovadă a orelor trecute. Şi de multe ori nici nu o făceam. Dincolo de dezordinea ta, eram eu. Aveam grijă să îţi folosesc parfumul înainte să plec la facultate, căci aşa te retrăiam.

Dincolo de totul meu, erai tu. Însă nu am ştiut niciodată ce e dincolo de tine.

 

Cu drag, A.