De ce să te înscrii la un curs online

Cursurile online, o metodă mai bună de învățare?

De ceva timp am decis să urmez cursuri online pe Coursera și să urmăresc diferite clipuri pe canalul de YouTube TED. În timpul ăsta am observat ce eficient e să înveți atunci când alegi doar subiecte de care ești pasionat și îți stabilești singur programul.

La început a fost mai greu deoarece mă înscriam la un curs și uitam de el sau voiam să văd toate lecturile deodată, metodă nu prea eficientă. După ce mi-am stabilit un obiectiv clar și am ales doar un număr mai mic de cursuri (2-3 max. în același timp), am reușit să îmi fac un program și să studiez în fiecare zi câte jumătate de oră.

Printre platformele pe care le poți folosi pentru a urmări cursuri online se numără Coursera, Udemy, edX, Khan Academy, Udacity, dar și canale de YouTube precum TED.

De ce sa urmezi un curs online?

Sunt foarte multe motive care depind de personalitatea și stilul de învățate al fiecaruia, de aceea în acest articol voi spune ce m-a determinat pe mine să aleg cursuri online în loc să fac încă o facultate sau să mă înscriu la diferite cursuri contra cost.

-îți poți programa ora sau orele de studiu în funcție de programul tău, nu depinzi de un orar al unei facultăți.

-poți vredea din nou video-ul dacă vreo informație nu îți este clara sau să interacționezi cu alți studenți sau cu profesorii care țin cursul prin intermediul unui forum special creat pentru acel curs.

-spre deosebire de programul mult prea încărcat și lipsit de sens al multor universități din România, aici vei avea libertatea să alegi doar cursurile de care ești interesat, iar Coursera oferă chiar și posibilitatea de a alege o specializare care include mai multe cursuri din același domeniu.

-ai acces la o serie de informații care nu sunt disponibile la noi în universități.

-intri în contact cu ceilalți cursanți și poți lega prietenii.

Pe lângă asta, te sfătuiesc să alegi uneori și cursuri care nu fac parte din domeniul tău de specialitate pentru a învăța lucruri noi. De exemplu, dacă printre cursurile principale pe care le urmezi se numără cele legate de negociere, vânzări și comunicare, ai putea alege și un curs despre psihologia socială sau managementul timpului pentru a veni în completarea celorlalte cursuri.

Mulți pot spune că un curs online e o pierdere de timp deoarece nu ești atent la informația primită din cauza faptului că dacă stai acasă ești distras de o multitudine de factoti externi. Eu sunt de părere că nu există factori care te pot distrage atunci când faci ceea ce îți place și citești sau urmărești lecturi video despre un subiect care te interesează. Cu toate astea, recomand ca atunci când dai play clipului sau începi să citești să dai log out de pe facebook ca să nu fii tentat să verifici ce a mai apărut nou în news feed.

Dacă știi și alte platforme dedicate cursurilor online sau alte metode alternative de studiu pe internet lasă-mi un comentariu mai jos ca să facem o listă cât mai completă.

Comments

Lasa un comentariu